Kenyanul Eliud Kipchoge a coborât sub două ore la maraton!

maraton-eliud-kipchoge-epa-efe-h_55542140.jpg

Eliud Kipchoge trece linia de sosire la Viena
Eliud Kipchoge trece linia de sosire la Viena
Foto: EPA-EFE

Kenyanul Eliud Kipchoge (34 de ani) a reuşit, ieri, o performanţă neatinsă de nimeni înaintea lui

Atletul a fost cronometrat pe distanţa de 42,195 kilometri în o oră, 59 de minute, 40 de secunde şi două zecimi. Ceea ce reprezintă o performanță nemaiatinsă vreodată la maraton.

Tentativa de stabilire a acestui timp istoric a avut loc în Parcul Prater din Viena, pe un traseu de 9,6 kilometri care a fost parcurs de 4,4 ori, în faţa câtorva mii de spetcatori. Federația Internațională de Atletism (IAAF) nu va omologa acest record din două motive: atletul kenyan a fost sprijinit de ”iepuri”, care au format un dispozitiv în V în faţa lui, pentru a-l proteja de vânt, până cu 500 m înainte de finalul cursei, şi performanța nu a fost înregistrată într-o cursă obişnuită. ”Am scris istorie împreună”, a declarat atletul după ce a trecut linia de sosire.

Campion olimpic, Eliud Kipchoge deţine recordul mondial oficial la maraton. Acesta este de două ore, un minut şi 39 de secunde, fiind stabilit în septembrie 2018, la maratonul de la Berlin. Africanul a mai avut o încercare de a coborî sub două ore în mai 2017, pe circuitul de automobilism de la Monza, pe care a ratat-o pentru 26 de secunde.

Loading...