Iulia, cadoul lui Torje, la 23 de ani!

Ultima actualizare:

    Iulia şi Gabi  sunt împreună  de mai bine  de şase luni
Iulia şi Gabi sunt împreună de mai bine de şase luni

Internaţionalul Gabriel Torje a primit cel mai frumos „cadou" de ziua sa. Fără să stea prea mult pe gânduri, iubita sa, prezentatoarea Iulia Pârlea i-a făcut fotbalistului o vizită neaşteptată în Spania, acolo unde mijlocaşul activează la echipa Granada.

Gabi Torje şi Iulia Pârlea formează un cuplu de mai bine de şase luni, timp în care au reuşit să treacă peste „problema" distanţei, ea fiind în România, el, în Spania. Simpatica ştiristă de la Digi24 nu a putut sta departe de iubitul ei într-o zi atât de specială pentru acesta, fiind alături de el cu ocazia împlinirii vârstei de 23 de ani.

Chiar dacă îi desparte o distanţă mai mare de 3500 de kilometri, se pare că relaţia lor este una câte se poate de serioasă, făcându-şi deja planuri de viitor. „Iulia a fost cel mai special cadou pe care Gabi l-a primit de ziua lui.

Ei s-au obişnuit cu probleme legate de distanţă şi sunt convinşi că pe viitor totul va decurge aşa cum îşi doresc. Se iubesc foarte mult şi asta se vede din „sclipirile" lor atunci când sunt împreună", ne-a mărturisit un apropiat al cuplului. Cei doi au petrecut câteva zile de vis în Spania, Gabi sărbătorindu-şi  ziua de naştere la un cunoscut restaurant cu specific mediteranean. Ei n-au fost singuri, ci însoţiţi de un grup de prieteni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net