Încercare dură pentru Mani Gyenes în raliul-raid Dakar

Ultima actualizare:

    Mani Gyenes a plecat miercuri în PeruFoto: Facebook / Mani Gyenes
Mani Gyenes a plecat miercuri în PeruFoto: Facebook / Mani Gyenes

Pilotul sătmărean Mani Gyenes își dorește să ia startul în raliul-raid Dakar duminică, la circa 49 de zile după ce a suferit o fractură la brațul drept

Ajuns în Peru, țara unde se va desfășura ediția 2019 a durei competiții, Mani Gyenes (34 de ani) a testat motorul, dar mai ales capacitatea sa de a face față cu brio șocurilor resimțite pe traseu. Cum motocicleta sa a fost transportată în America de Sud încă din 20 noiembrie, pilotul s-a concentrat de atunci pe recuperarea după intervenția chirurgicală suferită la humerusul drept, acolo unde i-a fost implantată o tijă. La plecarea spre Lima el afișa un optimism rezervat, urmând a decide cel mai probabil astăzi, spre seară, dacă își va asuma riscurile unei participări în ediția 2019, una care debutează duminică, 6 ianuarie, când e programat startul oficial. 

Are două victorii la clasa Maraton

Participant la alte opt ediții ale întrecerii, la moto, începând din 2007, sătmăreanul și-a trecut în palmares două victorii la clasa Maraton, cea mai bună clasare a sa, la general, fiind un loc 14, loc ocupat în 2016. De data aceasta, el s-a înscris la categoria Malle Moto, una în care nu va beneficia de asistență tehnică. Practic, după ce va parcurge sutele de kilometri din etapa zilnică Mani va fi nevoit să-și ”oblojească” și motocicleta doar cu sculele aflate într-o cutie de 80 de litri transportată de organizatori de la un bivuac în altul...  „Mi-am dorit dintotdeauna să concurez  și la Malle Moto, iar acum este momentul potrivit pentru că raliul este doar în Peru. Nu mai mergem în Bolivia, unde erau mai multe riscuri să se strice motocicleta. Le mulțumesc celor care m-au ajutat să achiziționez noua motocicletă, care este mult mai ușoară și mai facil de pilotat, comparativ cu aceea din generația precedentă. Deși sunt încă în perioada de recuperare după fractura suferită la sfârșitul lunii noiembrie voi face tot posibilul să iau startul”, a declarat pilotul Autonet Motorcycle Team. 

3.000 km în Deșertul Atacama și în Anzi

Programată între 6 și 17 ianuarie, ediția din 2019 a raliului-raid Dakar se va desfășura numai în Peru. Ceea ce reprezintă o premieră, fiind pentru întâia oară când competiția are loc într-o singură țară.  În total vor fi 3.000 de km de probă specială, distanța totală cu legături măsurând circa 5.000 km. Concurenții vor avea de depășit dificultățile din Deșertul Atacama, cel socotit a fi cel mai arid de pe Pământ, dar și cele din Munții Anzi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net