Fosta gimnastă Daniela Druncea este una dintre veteranele bărcii de 8+1 a României

01-druncea-gettyimages-1010767612.jpg

Daniela Druncea (stânga) exultă după finala de la 8+1
Foto: Guliver / GettyImages

Originară din Gruiu (județul Ilfov), cârmaciul Daniela Druncea și-a condus colegele spre un nou succes la Europene. Ea își dorește să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Și spune că acum concurența pe această poziție a devenit mai mare. ”Băieții pot fi cârmaci pe bărcile fetelor. Iar fetele pot conduce din această poziție bărcile băieților”, ne-a mărturisit campioana.

Medaliată cu aur la Glasgow, luna aceasta, Daniela Druncea a revenit acasă cu același avion în care se aflau și gimnastele. ”Am mers alături de fostul meu antrenor”, ne-a spus canotoarea referindu-se la Nicolae Forminte. Adică la cel care a pregătit lotul olimpic la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, atunci când Daniela a fost rezervă.
A trecut un deceniu de atunci și sportiva are acum, la 27 de ani, o carte de vizită mult mai bogată în canotaj. Fiindcă dacă în China nu a putut urca pe podiumul olimpic, ca gimnastă, ea s-a bucurat de această onoare la Rio, în 2016, când a ocupat locul 3 cu barca de 8+1. ”Îmi doream atât de mult o medalie olimpică și am obținut-o!”, ne spunea Daniela la revenirea acasă.
În Scoția, Daniela a condus barca amiral a canotajului românesc pentru a treia oară spre titlul continental. Confirmând că această probă este una în care sportivele noastre nu prea au adversare în Europa. Fiindcă, exceptând ediţiile din 2015 și 2016, România a cucerit de 10 ori titlul european la 8+1 feminin între 2007, când s-a reluat competiția, și 2018. 
Acum Druncea și colegele sale pregătesc participarea la Mondialele de luna viitoare, de la Plovdiv. Cu dorința să apere titlul cucerit anul trecut și cu gândul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Veterană a bărcii, cârmăcița își dorește, firește, să continue. Mai ales că a acumulat multă experiență, colegele ei o respectă și o îndrăgesc, iar antrenorul Mircea Roman îi acordă încredere. 

Cârmaciul ține locul antrenorului în barcă

În canotaj, cârmaciul are un rol extreme de important. Chiar dacă nu dă la rame, precum colegii săi, el se preocupă ca ambarcațiunea să înainteze pe trasa ideală, evitând ca aceasta să devieze de la curs. De asemenea, își încurajează colegii de barcă și e atent la evoluția echipajelor aflate în cursă. În perioada pregătirii, cârmaciul îl ajută pe antrenor în analizarea datelor strânse la antrenamente. 

Trei ”supraviețuitoare” din barca de la Rio

Cu toate că au trecut doar doi ani de la Jocurile Olimpice de la Rio, componența bărcii feminine de 8+1 s-a schimbat în proporție de 75%. Și aceasta dacă o ”scoatem” din calcul pe Daniela Druncea. La JO din 2016 au cucerit medalia de bronz următoarele sportive: Mădălina Bereş, Andreea Boghian, Adelina Boguş, Roxana Cogianu, Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Ioana Strungaru şi Daniela Druncea. Iar la CE de la Glasgow, din această vară, titlul continental a fost cucerit de Ioana Vrînceanu, Iuliana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Diana Tîlvescu și Daniela Druncea.

A luat ”bronz” la CM de gimnastică

În 2007, la Mondialele de gimnastică de la Stuttgart, Daniela Druncea a făcut parte din echipa României care a cucerit medalia de bronz. Le avea colege, pe atunci, pe Sandra Izbașa, Cătălina Ponor și Steliana Nistor. La Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, ea a fost rezervă. Motiv pentru care nu a locuit în Satul Olimpic și nici n-a primit medalia de bronz obținută atunci de echipa noastră în concursul pe echipe. 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1