Forţoşii Europei

Românii au dominat Europenele de haltere care au avut loc la Izvorani. Echipa noastră a terminat prima în clasamentul pe medalii, cu 23 de urcări pe podium. 9 au fost titluri continentale.

Chiar dacă toate performanţele românilor sunt extraordinare, totuşi trei s-au detaşat. E vorba de cei care au reuşit să cucerească aurul la total, denumit şi aur olimpic, căci la Jocurile Olimpice se premiază doar rezultatul de la total. Loredana Toma, campioana mondială a categoriei 63 kg a confirmat şi la Europene şi a repetat „tripla” pe podiumul de concurs de la Izvorani. Conform specialiştilor din Federaţia Română de Haltere, ea reprezintă principala şansă de medalii a României la JO din 2020. Tot o triplă de aur a reuşit Elena Andrieş, la 48 de kg. Băieţii au reacţionat prin Nicolae Onică, acesta cucerind aurul la total şi la aruncat la 94 kg. Din totalul celor 23 de medalii, fetele au obţinut 12, iar palmaresul lor putea să fie îmbunătăţit aseară, după închiderea ediţiei, de Andreea Aanei, care a concurat la categoria +90 kg.

Loading...