Formula 1: Jenson Button, victorie în Australia!

Ultima actualizare:

După cursa plictisitoare din Bahrain, Marele Premiu de Formula 1 al Australiei a fost maginifcă. Ploaia uşoară care a cazut la start şi în prima parte a cursei a contribuit din plin la o serie de evenimente care au marcat cursa. Accidentul din primul tur dintre Button şi Alonso, în care a fost implicat şi Michael Schumacher părea că le oferă o mare şansă celor de la Red Bull, plecaţi din prima linie.

Alonso şi Schumacher au căzut în spatele plutonului la fel ca şi Button, care însă în turul şapte a luat o decizie care a uimit pe toată lumea: a trecut pe pneuri slick în condiţiile în care pista alterna porţiunile umede cu cele uscate. A riscat şi a câştigat! La fel ca Alonso în Bahrain, însă, a profitat de o nouă problemă a lui Sebastian Vettel care se detaşase la conducere. Acesta a ieşit în decor în turul 26, iniţial crezându-se că a fost vorba despre o greşeală de pilotaj. Dar până la urmă cei de la Red Bull au comunicat că incidentul s-a datorat unor problemele cu frânele, care au cauzat blocarea roţilor, într-o zonă umedă a pistei. Cale deschisă pentru Button.

În spatele său s-a strecurat Kubica, care s-a apărat eroic de-a lungul cursei fie avându-l în spate pe Hamilton, fie pe Massa. Polonezul a obţinut un nesperat loc doi după o cursă aproape perfectă.

Ferrari a reuşit din nou o clasare bună, după dubla din Bahrain. Alonso a luat plutonul la rând după ce căzuse pe locul 18 şi a reuşit să-l ajungă pe coechipierul său Felipe Massa. Cei doi au fost sub presiunea lui Hamilton, care însă a clacat, cu pneurile tocite la maximum, chiar în ultimul tur. Răsucirea sa l-a scos în decor şi pe Webber şi astfel Red Bull a adunat doar două puncte după cursa din Australia, şi asta după ce Webber a reuşit în cele din urmă să treacă pe la boxe în ultimul tur şi să fie clasat. Hamilton şi Webber au mai avut un duel la începutul cursei, dar atunci australianul, ieşit pe pietriş, a reuşit să revină pe circuit.

Actorul John Travolta a fost cel care a fluturat steagul la sosire, după ce înainte de start a vizitat boxele echipei Mercedes GP.

Clasamentul cursei:1. Button McLaren-Mercedes 1h33:36.5312. Kubica Renault + 12.0343. Massa Ferrari + 14.4884. Alonso Ferrari + 16.3045. Rosberg Mercedes + 16.6836. Hamilton McLaren-Mercedes + 29.8987. Liuzzi Force India-Mercedes + 59.8478. Barrichello Williams-Cosworth + 1:00.5369. Webber Red Bull-Renault + 1:07.31910. Schumacher Mercedes + 1:09.39111. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 1:11.30112. De la Rosa Sauber-Ferrari + 1:14.08413. Kovalainen Lotus-Cosworth + 2 tururi14. Chandhok HRT-Cosworth + 4 tururi

Abandonuri:Glock Virgin Cosworth turul 41Vettel Red Bull Renault turul 26Di Grassi Virgin Cosworth turul 25Sutil Force India Mercedes turul 12Petrov Renault turul 10Senna HRT Cosworth turul 5Buemi Toro Rosso Ferrari turul 1Hulkenberg Williams Cosworth turul 1Kobayashi Sauber Ferrari turul1Trulli Lotus Cosworth turul 1

Clasament general piloţi:1. Alonso 37p2. Massa 33 p3. Button 31 p4. Hamilton 23 p5. Rosberg 20 p6. Kubica 18 p7. Vettel 12 p8. Schumacher 9 p9. Liuzzi 8 p10. Webber 6 p11. Barrichello 5 p

Clasament constructori:1. Ferrari 702. McLaren-Mercedes 543. Mercedes 294. Red Bull-Renault 185. Renault 186. Force India-Mercedes 87. Williams-Cosworth 5

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net