Flotila românească va ataca Jocurile Olimpice cu 9 bărci

Ultima actualizare:

    Medaliații cu argint de la Campionatul Mondial, alături de Elisabeta Lipă
Medaliații cu argint de la Campionatul Mondial, alături de Elisabeta Lipă

Campionatele Mondiale de canotaj de la Linz au fost un succes pentru echipajele României, chiar dacă nu s-au cucerit decât duă medalii de argint. Obiectivul era calificarea cât mai multor bărci la JO, iar acesta a fost îndeplinit cu brio.

Într-o lume a sportului în care federațiile sunt într-o continuă goană după medalii, cea de canotaj a a ales o strategie diferită și mult mai corectă: a folosit Mondialul nu ca prilej de fotografii cu medalii și de primiri la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, ci de calificare a cât mai multor bărci la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Și planul nu a dat greș, România calificând la JO nu mai puțin de 7 ambarcațiuni, toate cu echipaje diferite. Iar bărcile de 8+1 li se vor alătura, sigur, după Regata de la Lucerna, de anul viitor.

“Sunt foarte bucuroasă că, după 20 de ani, Federația Română de Canotaj are din nou rezultate excepționale. Am câștigat două medalii de argint și am reușit să calificăm pentru Jocurile Olimpice 7 echipaje din cele 11 cu care ne-am prezentat la start. Strategia Federației Române de Canotaj pentru acest Campionat Mondial a fost să călificăm bărcile mici. Ne-am îndeplinit obiectivul. Mai mult, în premieră pentru noi, la acest Campionat Mondial echipajele aliniate la start au fost de sine stătătoare; nu a mai fost nevoie să dublăm sportivi. De 20 de ani nu am avut atâtea bărci calificate și atâția sportivi la start”, a declarat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj. “Ca să înțelegeți această performanță obținută de canotorii români trebuie să vă reamintesc că, la ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice, România era reprezentată doar de fete la 8+1, care dubla și în proba de dublu rame”, a mai spus Lipă.

Cele două medalii de argint au fost cucerite de Ancuța Bodnar și Simona Radiș, la dublu vâsle feminin și de echipajul masculin de patru rame (Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari).

Bărcile românești calificate la Jocurile Olimpice

Dublu vâsle (f)

Dublu vâsle (m)

Dublu vâsle categ. ușoară (f)

Dublu rame (m)

Dublu rame (f)

Patru rame (m)

Patru rame (f)

Notă: Bărcile de 8+1 masculin și feminin vor obține calificarea anul viitor, la Lucerna

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net