EXCLUSIV! Bute s-a mutat cu chirie la Miami!

Ultima actualizare:

Lucian Bute a decis să schimbe reţeta. După şase ani petrecuţi în Canada, ţară care l-a adoptat, românul pregăteşte un meci în afara graniţelor acestei ţări.

Pentru două luni, el s-a mutat în SUA, mai precis la Miami, unde intensifică pregătirile pentru partida cu Andrade.

"Am vrut să mă rup puţin de Montreal şi de tot ce e acolo. Simţeam nevoia de linişte, ca să mă pot concentra. Mă aşteaptă cel mai dificil meci din carieră şi trebuie să îl pregătesc în cel mai mic amănunt", ne-a declarat Bute.

El a închiriat o casă cu patru camere, unde stă împreună cu preparatorul Stephane Larouche şi cu psihologul clubului Interbox, pentru care plăteşte 7.000 $ lunar.

"Fac două antrenamente zilnic, şase zile, doar duminica e liber. Am fost şi la plajă, am mers şi prin oraş, pentru că nu mai fusesem niciodată la Miami. E frumos, dar nu îmi arde de distracţie", a mai spus Bute, care are un sparring-partner puternic, americanul Glen Johnson, care pe 7 noiembrie va boxa şi el pentru titlu, din postura de challenger, la o categorie puţin mai mare.

Bute, 24 meciuri la profesionişti, poreclit peste Ocean "Mister KO", datorită celor 19 de victorii obţinute înainte de limită, plăteşte din propriul buzunar cheltuielile cantonamentului în SUA pentru tot staff-ul.

Totul îl costă câteva zeci de mii de dolari, bani pe care şi-i va recupera din bursa de meci, un milion de dolari, cea mai mare pe care a avut-o vreodată un pugilist român.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net