Dinamo înfruntă pe PSG la Paris. „Câinii” se întrec cu vedetele Nikola Karabatic și Mikkel Hansen

Ultima actualizare:

    Tânărul inter Cătălin Bizău a marcat 7 goluri în poarta lui KielceFoto: Marian Burlacu
Tânărul inter Cătălin Bizău a marcat 7 goluri în poarta lui KielceFoto: Marian Burlacu

Victorioasă (32-29) în prima rundă, cu Kiele (Polonia), echipa masculină de handbal CS Dinamo București va disputa al doilea meci din ediția 2021/2022 a Ligii Campionilor, mâine (joi, 23 septembrie), la ora 21.45, la Paris, cu PSG. Cele două formații ar fi trebuit să se înfrunte în optimile de finală, anul trecut, însă disputele au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Pe hârtie, gruparea franceză pornește mare favorită. Campioană a Franței de opt ori (în ultimii șapte ani la rând), PSG a disputat finala Ligii Campionilor din 2017, iar în 2016, 2018, 2020 și 2021 a ocupat locul 3 în această competiție. În prima rundă a ediției în curs, a pierdut (31-34) pe terenul lui Veszprem, o altă grupare creditată cu șanse la câștigarea întrecerii. Principala vedetă a francezilor este Nikola Karabatic, care, la 37 de ani, și-a anunțat recent intenția de a continua să joace penrtru echipa Franței, cea cu care a cucerit trei titluri olimpice (2008, 2012, 2020), patru mondiale (2009, 2011, 2015, 2017) și trei europene (2006, 2010, 2014). Printre altele, acesta are și trei trofee câștigate în Champions League cu Montpellier (2003), Kiel (2007) și Barcelona (2015). Alături de el se află alți handbaliști de mare valoare. Poate fi amintit danezul Mikkel Hansen, campion olimpic (2016), mondial (2019, 2021) și european (2012). Înainte de deplasarea în Franța, astăzi dinamoviștii l-au sărbătorit pe portarul Saeid Heidarirad, care a împlinit 31 de ani. „La mulți ani Saeid Heidarirad! Astăzi, în ziua când plecăm la Paris pentru meciul cu PSG din EHF Champions League, îl sărbătorim pe valorosul nostru portar Saeid Heidarirad, care a împlinit 31 de ani! Îi dorim și noi La mulți ani cu sănătate!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării bucureștene.Totodată, Dinamo a pus în vânzare biletele pentru partida cu FC Porto, programată joi, 30 septembrie, la ora 19.45, în Sala Polivalentă din București. Programat în Sala „Pierre de Coubertin” din Paris, meciul PSG - Dinamo va fi transmis de Digi, Look și Telekom. 

Liga Campionilor 2021/2022Grupa B

Etapa a 2-a23 septembrieOra 19.45: Barca - Motor ZaporojeOra 19.45: Kielce - VeszpremOra 21.45: PSG - DinamoOra 21.45: FC Porto - Flensburg

Clasament1. Barca 2 puncte (+4)2. Veszprem 2 puncte (+3)3. Dinamo 2 puncte (+3)4. Motor 2 puncte (+3)5. PSG 0 puncte (-3)6. Kielce 0 puncte (-3)7. Porto 0 puncte (-3)8. Flensburg 0 puncte (4)

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net