Denisa Dedu și Iulia Dumanska au făcut minuni în poartă la meciul cu Norvegia

Ultima actualizare:

    Iulia Dumanska a avut evoluții bune în poarta RomânieiFoto: EPA-EFE
Iulia Dumanska a avut evoluții bune în poarta RomânieiFoto: EPA-EFE

Naționala feminină de handbal a avut o evoluție încurajatoare timp de 45 de minute ale meciului cu Norvegia, înclinându-se (20-28) în ultimul meci al Grupei D a Campionatului European din Danemarca. Un rol important în limitarea proporției eșecului l-au avut cei doi portari. Astfel, Denisa Dedu a apărat 9 din 23 de aruncări (39%), iar Dumanska 6 din 19 (32%). În contextul în care poarta scandinavelor a fost apărată doar de Lunde, care a avut 15 parade salvatoare din 35 (43%).

La finalul confruntării, Denisa Dedu a declarat: ”Mare parte a jocului ne-am bătut de la egal la egal, ne-am luptat şi am arătat că echipa are valoare. Nu am reuşit să menţinem până la final, pentru că dacă Norvegiei îi dai mingi uşoare, profită. Am arătat Norvegiei şi cu alte ocazii că putem conduce şi câştiga. Nu ne-a fost frică. Norvegia are însă o armă, contraatacul. Aşa a reuşit să câştige. În acest meci am arătat că jocul s-a îmbunătăţit, atmosfera e bună între noi, am fost unite, poate a fost mai greu la început, nu avut meciuri de atâta timp şi s-a resimţit. Am arătat că avem potenţial şi vom continua”, a declarat Denisa Denisa, care ocupă locul 6 într-o ierarhie a intervențiilor reușite la această ediție a CE, cu 14 din 39 (36%).Aflată pe poziția a 11-a, cu 24 de mingi apărate din 70 (34%), Iulia Dumanska a spus după meciul cu Norvegia: ”Echipa a arătat că creşte de la meci la meci. Am încercat să fim unite. Am pierdut, dar cu siguranţă am luptat şi o vom face şi în grupa principală. La acest European se poate întâmpla orice. Ştim că vom juca cu Croaţia. Cunosc fetele din campionat. Toată lumea va lupta pentru puncte şi am încredere în România. Sigur că mi-aş fi dorit să mergem mai departe cu puncte, dar acum meciul pierdut cu Germania e jucat şi trebuie să nu repetăm acele greşeli”.Clasată pe locul 3 în Grupa D, România va intra în Grupa Principală II fără niciun punct, alături de Norvegia (4p) și Germania (2p). Naționala  noastră va întâlni mâine (joi, 10 decembrie), echipa clasată pe locul 2 în Grupa C, al cărui clasament arată astfel după două runde: 1. Croația 4 puncte, 2. Ungaria 2p, 3. Serbia 2p și Olanda 0p. Astăzi (marți, 8 decembrie) sunt programate partidele decisive, Serbia - Croația (ora 19.15) și Olanda - Ungaria (ora 21.30). 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net