Cursă infernală în Arabia Saudită. Hamilton a câștigat după penalizarea lui Verstappen. Campionul mondial se decide în 12 decembrie

Ultima actualizare:

    Lewis Hamilton l-a învins din nou pe Max VerstappenFoto: EPA-EFE
Lewis Hamilton l-a învins din nou pe Max VerstappenFoto: EPA-EFE

Disputat în această seară, în nocturnă, pe circuitul stradal din Djedda, Marele Premiu al Arabiei Saudite la Formula 1 s-a încheiat cu victoria lui Lewis Hamilton (Mercedes), care a fost urmat de Max Verstappen (Red Bull Racing) și Valtteri Bottas (Mercedes). Britanicul l-a egalat pe rivalul său olandez în clasamentul general (369,5 puncte), aceștia urmând a-și disputa titlul mondial în ultima cursă, duminica viitoare, la Abu Dhabi. Mercedes este foarte aproape de titlul mondial.

Întrecerea a fost palpitantă, cursa fiind extrem de disputată deși s-a desfășurat pe un circuit stradal, destul de îngust, și care n-a favorizat depășirile. Startul a fost unul liniştit, piloţii din față (Hamiton, Bottas, Verstappen, Leclerc și Perez) acționând cu prudență. A fost liniștea de dinaintea furtunii.În turul 10 (din cele 50), germanul Mick Shumacher (Haas) a ieşit în decor, monopostul său lovind violent panourile de protecţie. Cursa a fost neutralizată cu Safety Car. Hamilton şi Bottas au intrat la boxe pentru schimbul de pneurile. Nu și Verstappen, care a trecut astfel în frunte. Mai apoi, comisarii FIA au decis să oprească întrecerea cu steagul roşu pentru refacerea barierei avariate de Schumacher junior. Piloţii au mers la standuri şi cei care nu au schimbat cauciucurile au putut să o facă, înclusiv noul lider.După aproximativ 25 de minute de pauză, cursa a fost reluată cu un nou start de pe loc. Hamilton a atacat, l-a depăşit pe Verstappen, care a revenit şi a trecut din nou în frunte după ce a tăiat virajul al doilea. Britanicul a fost întrecut şi de francezul Esteban Ocon (Alpine), retrogradând pe locul al treilea. Doar că întrecerea a fost din nou oprită cu steagul roşu, câteva coliziuni provocând abandonul mai multor piloți (Perez, Mazepin şi Russel).În acest răstimp, comisarii FIA au decis să-l retrogradeze pe Verstappen pe locul 3 la restart, după Ocon şi Hamilton, pentru manevra de la precedentul restart al cursei. Ceea ce nu l-a descurajat pe olandez, care, la al treilea start, i-a depăşit pe ambii piloţi din faţa lui şi a trecut din nou la conducere. Obligat să atace, Hamilton a avut nevoie de un tur să-l întreacă pe francez şi să se plaseze în spatele rivalului său. Și să vină amenințător recorduri de timp pe circuit. În turul 37, Hamilton l-a atacat pe Verstappen, monoposturile s-au lovit în primul viraj, când din nou olandezul a revenit în frunte tăind curba următoare. Cum era vinovat, echipa Red Bul i-a cerut lui Verstappen să-i cedeze poziţia lui Hamilton.  Într-o nouă manevră inexplicabilă, olandezul a frânat din nou brusc, cele două maşini lovindu-se din nou...Abia în turul 43 Hamilton a reușit să revină în fruntea cursei și a terminat cu un avans de 11,825 de secunde față de Verstappen, care a trecut pe la boxe pentru a schimba pneurile și a efectua penalizarea de 5 secunde. Locul 3 i-a revenit finlandezului Valtteri Botas, care a adus alte puncte prețioase pentru Mercedes. De altfel, constructorul german are acum 587,5 puncte, detașându-se de Red Bull, care este pe locul 2, cu 559,5 puncte.  Înaintea ultimei etape, Hamilton, care a bifat victoria cu numărul 103 în carieră (are tot atâtea starturi din pole-position), a opta din sezon, este la egalitate de puncte cu Verstappen, 369,5 puncte.Ultima etapă din ediția 2021 a CM de Formula 1 e programată la Abu Dhabi, în 12 noiembrie.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net