Cum comunică Michael Schumacher cu familia şi medicii

Ultima actualizare:

    Michael Schumacher se trezeşte lent, dar sigur
Michael Schumacher se trezeşte lent, dar sigur

Fostul pilot de Formula 1 a ieşit luni din comă şi a fost mutat din spitalul din Grenoble. Ziarul Bild anunţă faptul că multiplul campion mondial comunică prin intermediul ochilor cu membrii familiei şi cu medicii.

"Schumi" reacţionează cel mai bine la soţia sa, Corinna, care a stat alături de el în toate cele 169 de zile de la accidentul de schi.

"El poate comunica uneori cu membrii familiei şi cu medicii cu ajutorul ochilor. În plus, fostul pilot poate respira singur în unele momente, deşi este conectat la aparatul de respirat. Voinţa sa şi cea a soţiei, Corinna, au fost cele care l-au ajutat pe fostul campion mondial să-şi revină din comă", scrie Bild.

Până acum se ştia că Schumacher poate auzi voci şi că răspunde la atingeri.

Purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher, Sabine Kehm, a anunţat, luni, într-un comunicat, că Michael Schumacher a ieşit din comă şi a părăsit spitalul din Grenoble. El va urma o "lungă perioadă de readaptare", la un spital din Lausanne, unde a fost transferat.

"Schumacher a fost adus în această dimineaţă la Spitalul Universitar din Lausanne", a declarat pentru AFP, Darcy Christen, purtătorul de cuvânt al spitalului elveţian.

Lausanne este la aproximativ 40 de kilometri de locuinţa septuplului campion mondial de Formula 1, aflată la Gland, pe malul Lacului Leman.

Cronologie, de la accident şi până acum la ieşirea din comă

29 decembrie 2013Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat cu un elicopter la un spital din Grenoble. Unitatea medicală a confirmat că germanul este într-o stare critică. El a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală30 decembrieParchetul din Albertville a anunţat deschiderea unei anchete privind "circumstanţele şi cauzele accidentului de schi", care ar fi avut loc în afara pârtiei semnalizate.3 ianuarieÎn ziua în care Michael Schumacher a împlinit 45 de ani, zeci de fani ai echipei Ferrari s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble, pentru a-şi susţine idolul.29 ianuarieDupă patru săptămâni de comă artificială, Michael Schumacher a fost plasat în faza de trezire progresivă. Sedativele administrate fostului pilot au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire.14 februarieMichael Schumacher s-a refăcut după o infecţie pulmonară pe care a contractat-o.17 februarie"Nicio infracţiune nu a fost reţinută în sarcina cuiva. Accidentul a avut loc în afara pârtiei. Semnalizarea, balizajul, jaloanele şi informaţiile oferite cu privire la limitele pârtiei au fost în conformitate cu normele franceze în vigoare", a stabilit procurorul din Albertville, care a închis cazul.25 martiePlasat în comă artificială, Michael Schumacher este într-o stare "stabilă", a anunţat purtătorul de cuvânt al familiei. Germanul a fost supus la două operaţii pe creier pentru a i se îndepărta două hematoame. Rămâne la terapie intensivă.4 apriliePurtătorul de cuvânt al familiei Schumacher, Sabine Kehm, a anunţat, într-un comunicat, că Michael are momente în care dă semne de luciditate şi de trezire. "Michael face progrese... ", a precizat ea.16 iunieKehm a anunţat că Michael Schumacher a ieşit din comă şi a părăsit spitalul din Grenoble. El va urma o "lungă perioadă de readaptare", la un spital din Lausanne, unde a fost transferat.

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net