CSM București s-a distrat cu Bietigheim. Dinamo, învinsă la ultima fază în Norvegia

Ultima actualizare:

    CSM București a câștigat cu 32 la 24 în fața nemțoaicelor de la Bietigheim, iar Dinamo a pierdut cu 28 la 29 în fața novegienilor de la ElverumClick.ro
CSM București a câștigat cu 32 la 24 în fața nemțoaicelor de la Bietigheim, iar Dinamo a pierdut cu 28 la 29 în fața novegienilor de la ElverumClick.ro

Fetele de CSM București și băieții de la Dinamo București ne-au reprezentat azi în Liga Campionilor la handbal, dar doar "tigroaicele" au câștigat.

Neagu și compania erau deja calificate în faza următoare, dar față de nemțoaice aveau de luat o revanșă după meciul tur, din deplasare, pierdut inexplicabil la două goluri diferență. Chiar și cu minute multe date jucătoarelor care au apărut mai rar până acum, româncele au reușit să-și spele obrazul și să se distreze în Sala Dinamo cu un adversar deja eliminat. A fost până la urmă o diferență de opt goluri, 32-24, suficient cât să asigure o accedere de pe primul loc în grupele principale, acolo unde le-au urmat Kristiansand și Ferencvaros.

La băieți a fost, din păcate, ceva mai complicat. Dinamo a jucat bine la Elverum, dar de prea multe ori în inferioritate numerică și meciul a stat în cumpănă până la final chiar dacă la pauză ai noiștrii conduceau cu trei goluri, 15-12. În ultimul minut s-a produs însă nenorocirea care ne îndepărtează de play-off. Cu câteva zeci de secunde de jucat și la scorul de 28-28, românii aveau mingea și posibilitatea să-și calculeze bine acest ultim atac care dacă ar fi produs golul ar fi fost sinonim cu victoria.

Dinamo a obținut cu Ademar Leon cel mai categoric succes din această ediție a Ligii Campionilor
Dinamo a obținut cu Ademar Leon cel mai categoric succes din această ediție a Ligii Campionilor

Din păcate, o pasă neglijentă a permis recuperarea și contraatacul pentru norvegieni care au ratat, dar care au primit pe bune o lovitură de la 7 metri. Cu timpul deja scurs și doar cu această ultimă execuție permisă de regulament Dinamo mai putea spera la egal doar dacă rata norvegianul. Acesta a marcat însă și s-a terminat 29-28 pentru Elverum, rezultat care ne ține pe locul 3, în spatele lui Wisla Plock și Ademar Leon, cu două meciuri rămase de disputat.

image
image
image
image
image
image
Trabzonspor Fenerbahce (EPA) jpg
Aryna Sabalenka (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net