Cristina Neagu și Crina Pintea au fost nominalizate în ancheta site-ului Handball Planet

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu și Crina Pintea au colaborat de minune la CE din FranțaFoto: Sport Pictures
Cristina Neagu și Crina Pintea au colaborat de minune la CE din FranțaFoto: Sport Pictures

Iubitorii sportului cu mingea mică din România au ocazia să le voteze pe Cristina Neagu și pe Crina Pintea pe site, la adresa handball-planet.com, până în 5 ianuarie. Au fost nominalizate 32 de jucătoare, câte 4 pe fiecare post, plus pentru cea mai valoroasă apărătoare.

Aflată pe podium în clasamentul golgheterelor Euro 2018, fiind totodată și cea mai prolifică marcatoare din istoria acestei competiții, Cristina Neagu a fost nominalizată pentru postul de inter stânga, alături de Eduarda Amorim (Brazilia / Gyor), Noemi Hafra (Ungaria / FTC Rail Cargo), Estelle Nze Minko (Franța / Siofok KC). Și românca pare a fi favorită la includerea ei în echipa ideală a anului 2018. La pivoți, în schimb, Crina Pintea este într-o companie mult mai selectă, concurența fiind mult mai mare pe acest post. Românca le are drept contracandidate pe Hedi Loke (Norvegia / Storhamar Handball Elite), Dragana Cvijic (Serbia / CSM București) și Kari Brattset (Norvegia / Gyor). Includerea ei în echipa ideală de la Euro 2018 îi dau, însă, șanse și în această anchetă. 

CSM București are 6 nominalizate

Clasată pe locul 3 în ultima ediție a Ligii Campionilor, CSM București are 6 jucătoare nominalizate, pe lângă Neagu figurând Majda Mehmedovici (extremă stânga), Andrea Lekic (centru), Jovanka Radicevici (extrema dreapta), Dragana Cvijici (pivot) și Sabina Rosengren Jacobsen (apărător). De asemenea, la antrenori apare și Martin Ambros, câștigător al titlului continental cu Gyor și clasat pe locul 4 cu România la CE. În 2017, locul 1 în această anchetă a fost ocupat de Nora Mork (Norvegia / Gyor), în timp ce Cristina Neagu a ocupat locul 4. Românca a cucerit trofeul în 2015 și 2016, ea fiind desemnată cea mai bună din lume în trei rânduri și de către federația internațională (2010, 2015 și 2016). Din 2011, anul de când datează ancheta Handball Planet, Heidi Loke (Norvegia) a reușit o triplă (2011, 2013 și 2014), iar Zsuzsanna Tomori s-a impus în 2012

image
image
image
image
image
image
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net