Cristina Neagu rămâne optimistă înaintea debutului la CM 2019

handbal-romania-olanda-h_54831962.jpg

Cristina Neagu s-a reîntâlnit cu formația Olandei, pe care a înfruntat-o și la CE 2018, înainte să se accidenteze
Cristina Neagu s-a reîntâlnit cu formația Olandei, pe care a înfruntat-o și la CE 2018, înainte să se accidenteze
Foto: EPA-EFE

Cea mai valoroasă jucătoare din lume în patru rânduri, Cristina Neagu a evoluat doar în prima parte a meciului-test cu Olanda (23-32)

Cristina Neagu se arată optimistă înaintea debutului la CM de handbal din Japonia chiar dacă resimte încă dureri la genunchiul drept. 
Protejată în partida de duminică, cu formația de primă ligă niponă Omron (25-23), bucureșteanca a fost folosită doar până la pauza disputei cu Olanda (23-32), de marți. Iar Neagu a comentat pe Facebook: ”N-am obținut un rezultat bun ieri, însă am făcut multe lucruri bune pe care trebuie să le păstrăm, iar altele trebuie să le îmbunătățim. Hai România!”. 
Un mesaj al cărui optimism este întărit și de selecționerul Tomas Ryde: ”Am fost ușor surprins de cât de bine am jucat în primul mitan. Sunt două lucruri pe care am dorit să le facem. Să luptăm din greu. Să avem un joc colectiv foarte bun și disciplinat. Iar prima parte a fost foarte bună din acest punct de vedere. Suntem foarte mulțumiți de asta și avem un plan de joc stabilit de așa natură”. 
Selecționerul a explicat și căderea înregistrată după pauză: ”Cel mai important lucru a fost să intre absolut toate jucătoarele pe teren. Când faci asta, se pierde din ritm. Începi să faci erori tehnice, iar asta ne-a costat. Însă cred că jucătoarele înțeleg. Am muncit împreună timp de 60 de minute și asta e foarte bine”. 

Emoții pentru Denisa Dedu

Ultimul meci de verificare a fost folosit de echipa României pentru a schimba ”sistemul defensiv în timpul jocului de o manieră flexibilă. Am făcut asta des și e un lucru foarte bun. Putem reuși să surprindem adversarul prin asta. Jocul nostru de 7 contra 6 este mult mai bun. Mai multă energie din partea Gabrielei Perianu. Extremele se simt confortabil. Aruncă la poartă. Noi împingem jocul acolo. E important să o avem pregătită și pe Lorena Ostase. Nu putem să jucăm numai cu Crina Pintea. Turneul este greu”, a spus Ryde, care a mărturisit că accidentarea Denisei Dedu i-a dat emoții. ”Ar fi bine să o avem înapoi repede”, a concluzionat suedezul.

Meciurile României la CM de handbal 2019
30 noiembrie (ora 11.00):
România – Spania
1 decembrie (ora 11.00): România – Senegal
3 decembrie (ora 12.00): România – Kazahstan
4 decembrie (ora 08.00): România – Muntenegru
6 decembrie (ora 12.00): România – Ungaria
Primele trei clasate se califică în faza a doua
Meciurile vor fi transmise la Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport

Loading...