Claudia Nechita e la un pas de medalie la box, Cosmin Gîrleanu a pierdut cu un fost campion european

Ultima actualizare:

    Claudia Maria Nechita este pregătită  de antrenorul Adrian LăcătușFoto: COSR / Team România / Cristi Nistor
Claudia Maria Nechita este pregătită de antrenorul Adrian LăcătușFoto: COSR / Team România / Cristi Nistor

Pronosticurile s-au confirmat și în turneul olimpic de box. Favorită, Claudia Nechita (categoria 57 kg) s-a impus clar (5-0) în meciul cu somaleza Ali Rsa, fiind prima româncă victorioasă într-un meci în „Careul magic” la JO. Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg), în schimb, n-a putut compensa lipsa de experiență, fiind depășit de bulgarul Daniel Asenov.

Nechita a dominat confruntarea cu Rsa, o somaleză stabilită de ani buni în Anglia, unde a debutat cu succes la profesioniști. Românca a fost dată câștigătoare de toți cei cinci arbitri judecători. Victoria stelistei nu este întâmplătoare. În turneul de calificare de la Paris, Claudia a câştigat în faţa campioanei mondiale din 2018, nemţoaica Ornella Wahner, iar în partida decisivă, eleva lui Adrian Lăcătuş a trecut (5-0) de reprezentanta Turciei, Guldagi Aycan.De altfel, succesul Claudiei a fost anticipat și de către Federația Română de Box, care a subliniat deunăzi, într-o postare pe Facebook, că Nechita „are culoar și valoare de medalie olimpică. Tragerea la sorți a fost una bună pentru Claudia Nechita. Sportiva noastra va sta în primul tur, în saisprezecimi, iar în optimi, Claudia va boxa cu somaleza Ali Rsa. Pentru medalie, în sferturi, Nechita poate boxa cu învingătoarea din meciul Hlimi Ep Moulahi (Tunisia) - japoneza Irie. Sportiva legitimată la CSA Steaua are șansa de a intra în istorie, aducând prima medalie olimpică din istoria boxului feminin românesc”. În sferturile de finală, în 28 iulie, românca va boxa cu japoneza Sena Irie, care a trecut cu 5-0 de tunisianca Khouloud Hlimi Ep Moulahi.La masculin, tânărul Cosmin Gîrleanu a fost depășit (0-5) de bulgarul Daniel Asenov, campion european de seniori în 2015 și 2017. ”A fost mai bun astăzi ca mine. A fost ziua lui. Eu nu m-am simţit deloc bine. M-au copleşit şi emoţiile. Nu mi-au mers picioarele, braţele, doar o lovitură sau două. Nu cum obişnuiesc eu să dau foarte multe lovituri, să stau aproape de adversar. Nu sunt supărat. Sunt mândru că am ajuns aici şi mi-am reprezentat ţara. Sunt singurul boxer dintre băieţi. Nu am decât 22 de ani şi nu am decât să mă întorc în sală şi să muncesc, pentru că peste trei ani va veni Paris 2024 şi acolo vreau să demonstrez că merit să urc pe podiumul olimpic. Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am dezamăgit. Ăsta e boxul. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi promit că data viitoare va fi mai bine”, a declarat Cosmin Gîrleanu pentru Agerpres după meciul de la Kokugikan Arena din Tokyo.

Gîrleanu a acuzat lipsa condițiilor de pregătire: ''Mi-e ruşine să spun, dar nu am avut meciuri, nu am avut sparring partner, nu vreau să creadă lumea că mă plâng sau altceva. Se ştia şi dinainte. Sunt campion şi trec peste toate astea. Nu am avut recuperare după antrenament, sparring partneri, mâncare de campion după antrenament şi multe altele. Şi deşi sunt calificat de un an de zile nu am avut parte de ele. Domnul antrenor ce mai plătea, ce mai vorbea''.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net