Calificată la JO de la Tokyo, pugilista Maria Claudia Nechita îi este recunoscătoare antrenorului Adrian Lăcătuș

nechita-claudia-adrian-lacatus-02.jpg

Claudia Maria Nechita este pregătită  de antrenorul Adrian Lăcătuș
Claudia Maria Nechita este pregătită de antrenorul Adrian Lăcătuș
Foto: Facebook / Claudia Nechita

Legitimată la CSA Steaua, Maria Claudia Nechita (27 ani) este cel de-al 87-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo. În meci decisiv, pugilista a învins-o clar (5-0) pe turcoaica Aycan Guldagi. Sportiva le-a mulțumit tuturor celor care au susținut-o în carieră.

Într-o postare pe contul ei de Facebook, pugilista legitimată la CSA Steaua a postat următorul mesaj: „Dacă cu câteva luni în urmă doar când mă gândeam la calificări simțeam un fior în stomac, acuma trăiesc momentele în care visam că o să mă calific la Olimpiada de la Tokyo și e o fericire pe care nu o poți descrie în cuvinte! Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit aici! Sunt fericită că am reușit prin victoriile mele să aduc zâmbete si fericire în sufletele tuturor oamenilor care mă cunosc și care mă respectă pentru ceea ce fac!”.
Claudia Nechita le-a mulțumit, totodată, ”în primul rând oamenilor care au crezut de la început în mine și m-au susținut necondiționat Mihaela Lăcătuș, Adrian Lăcătuș, Lacramioara Perijoc.  Împreună am plecat la acest drum, iar acum este doar începutul la ceea ce va urma. Le mulțumesc tuturor oamenilor care au contribuit cu ce au putut la ceea ce sunt eu astăzi: familia mea, antrenori, preparator fizic, fetele din lot , maseuri... De la toți am avut câte ceva de învățat. MULȚUMESC   Federația Română de Box, clubului meu de suflet, CSA Steaua București, Comitetului Olimpic si Sportiv Român. Vă mulțumesc vouă celor care m-ați felicitat și mi-ați trimis mesaje prin intermediul rețelelor de socializare. Mulțumesc omului meu de suflet Lăcrămioara Perijoc, care a investit din timpul ei în mine ca eu să fiu omul care sunt astăzi! Pentru că înainte de a fi performeri trebuie să știm să fim oameni în societate! Nu pot sa menționez pe toată lumea așa că îmi cer scuze dacă am omis pe cineva! NE VEDEM LA TOKYO!”.

Lista sportivilor români calificați la JO Tokyo

Atletism (6): Florentina Iuşco și Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Marius Cocioran (50 km marș)
Baschet (4): echipa feminină de baschet 3x3
Box (2): Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg), Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg)
Canotaj (36): patru rame masculin, dublu vâsle feminin - categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin
Ciclism (2): Vlad Dascălu mountain bike, 1 loc nenominal cotă parte la ciclism pe şosea, grație poziției ocupate la final de 2019 în clasamentul pe națiuni
Fotbal (18): echipa naţională olimpică
Gimnastică artistică (3): Maria Holbură, Larisa Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri)
Înot (3): Robert Glinţă și Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber). 
Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin - 1.000 m
Lupte (4): Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat.  130 kg), Albert Saritov (lupte libere, cat.97 kg), Alina Vuc (cat. 50 kg),  Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg)
Scrimă (2): Ana Maria Popescu Brânză (spadă individual), Iulian Teodosiu (sabie individual)
Tenis de masă (4): echipa feminină formată din 3 jucătoare (Eliza Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro), Ovidiu Ionescu
Tir sportiv (1): Laura Coman (puşcă aer comprimat 10 m)

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1