Bucureştiul găzduieşte cea de-a doua ediţie a Romanian Darts Festival

Ultima actualizare:

    Romanian Darts Festival
Romanian Darts Festival

Federaţia Română de Darts vă invită la ediția a doua a Romanian Darts Festival (RDF), cel mai important eveniment tematic din Europa de Est. Concursul se va derula în perioada 27 - 29 ianuarie 2017 şi va însuma premii în valoare de peste 15.000 de euro.

Competiția va reuni peste 400 de jucători profesioniști de darts și se va desfășura la Hotel Intercontinental, iar intrarea pentru public va fi liberă. RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a opta ediţie şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), care a ajuns la a patra ediție, ambele desfășurându-se sub egida BDO (British Darts Organisation) şi WDF (World Darts Federation).

Miza internațională este una demnă de luat în seamă, întrucât punctele de la ambele competiţii vor conta pentru calificarea la Campionatul Mondial de Darts. Sistemul de premiere vizează ocupanții primelor 32 de locuri de la RIDO şi ai primelor 32 de la RCDO, în vreme ce la feminin se vor lua în calcul cele dintâi opt poziţii.

Prima zi a evenimentului va fi dedicată deschiderii oficiale, marcate printr-un turneu de warm-up, începând de la orele 17:00, prin care jucătorii se vor acomoda cu locatia și antrena pentru concurs. A doua zi, sâmbătă, locația se va deschide la ora 08:30, iar începând cu orele 10:00, va debuta RCDO, atât masculin, cât și feminin, urmând a se desfășura meciurile până la semifinale, în vreme ce de la orele 17:30 se va juca turneul dublu.

În cea de-a treia și ultima zi, duminică, locația se va deschide la ora 08:30, iar începând cu orele 10:00, vor fi programate partidele din cadrul RIDO, masculin și feminin, urmând ca de la 17:00 să se desfășoare semifinalele ambelor competiții, urmate de finale. De menționat pentru amatorii de darts care nu vor putea fi prezenți la eveniment că începând cu faza semifinalelor, meciurile vor fi disponibile livestreaming pe www.federatiedarts.ro. RDF se va încheia nu mai devreme de orele 21:00, iar finalul va fi marcat de festivitatea de decernare a premiilor pentru campionii celor două competiții.

„Romanian Darts Festival este un eveniment de la care avem mari așteptări și ne bucurăm că trezim interesul a peste 400 de jucători profesioniști. Prin aceste competiții scriem file importante din istoria dartsului și rămânem reperul principal al acestui sport în Europa de Est“, a declarat Dragoş Dumitrescu, președinte al Federaţiei Române de Darts.Despre Federația Română de Darts

Federația Română de Darts a fost înființată în anul 2008 și a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive și recunoașterea ca federație națională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaționale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 și urmează ca țara noastră să găzduiască, în 2019, Campionatului Mondial, după ce Federația Română de Darts a câștigat licitiația pentru organizarea acestei competiții. Detalii despre competițiile organizate de Federația Română de Darts sunt disponibile pe site-ul oficial și pagina de Facebook.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net