Briatore suspendat pe viaţă, Renault pentru doi ani

Ultima actualizare:

FIA a anunţat că Flavio Briatore, Pat Symonds şi Nelson Piquet Jr au decis să provoace deliberat accidentul pilotului pentru a-l favoriza pe coechipierul său Fernando Alonso, dar niciun alt membru al echipei nu a fost implicat în această conspiraţie.

Renault F1 a fost găsită vinovată că a încălcat mai multe regulamente, printre care şi articolul 123 din Codul Sportiv Internaţional, a pus în pericol integritatea sportului, dar şi viaţa spectatorilor, a oficialilor şi a lui Nelson Piquet Jr. "Echipa merita să fie exclusă din Campionatul Mondial de Formula 1, dar având în vedere că îi consideră vinovaţi pe cei implicaţi, Consiliul a decis ca sancţiunea primită de Renault F1 să fie cu suspendare până la finalul sezonului 2011. Descalificarea va fi activată numai în cazul în care echipa va fi găsită vinovată de o încălcare similară a regulamentului până în acel moment", se arată într-un comunicat.

Flavio Briatore a fost suspendat pe perioadă nelimitată din orice competiţie automobilistică, iar "superlicenţa" sa nu va mai fi valabilă. Symonds a primit o suspendare de cinci ani, în timp ce Piquet Jr nu a fost sancţionat după ce a depus mărturie în legătură cu incidentul petrecut în 2008 în Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore.

Lui Briatore i-a fost anulat şi dreptul de a mai reprezenta piloţi de Formula 1, fostul director al echipei Renault având în acest moment sub contract patru piloţi: Fernando Alonso (Renault), Mark Webber (Red Bull Racing), Heikki Kovalainen (McLaren) şi Romain Grosjean (Renault), ultimul fiind cel care l-a înlocuit pe Nelson Piquet junior la echipa franceză.

Fostul său coleg de echipă, Fernando Alonso, care a fost avantajat de producerea accidentului, nu a fost sancţionat pentru că a cooperat cu FIA şi nu a încălcat niciun regulament.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net