Așa a câștigat Tecău Turneul Campionilor! Secretele succesului

Ultima actualizare:

    Horia Tecău (30 de ani) a câștigat Turneul Campionilor la dublufoto: Getty
Horia Tecău (30 de ani) a câștigat Turneul Campionilor la dublufoto: Getty

Este primul român care a reușit să cucerească trofelul la Turneul Campionilor, de la Ilie Năstase încoace. A terminat anul pe locul întâi în clasamentul de dublu, la nivel mondial. A demonstrat că poate și a devenit cel mai bun tenismen din lume la dublu, cu ajutorul partenerului cu care a jucat meciul final de la Londra, Jean Julien Rojer.

Horia Tecău (30 de ani) a vorbit despre cheia succesului, despre lucrurile care l-au adus la nivelul la care este în prezent, dar și despre micile ritualuri pe care le-a respectat înaintea meciurilor din Turneul Campionilor. Sportivul a vorbit în direct în cadrul unei emisiuni de pe canalul Antena Stars și a dezvăluit fanilor câteva dintre secretele lui.

Chiar dacă, la început, a fost descurajat, Tecău a continuat să lupte pentru visul lui. A avut voință și, cel mai important, nu a renunțat niciodată să creadă că poate cuceri un turneu de Gland Slam. „Totul depinde de noi. Și eu am crescut aici, am crescut într-o mentalitate unde mi s-a spus că nu pot să fac anumite lucruri, dar am învățat prin sport, prin tenis, să îmi depășesc limitele cu ajutorul muncii, cu ajutorul voinței”, a explicat el.

Ceea ce l-a ajutat cel mai mult a fost faptul că și-a stabilit, încă de la început, un obiectiv clar: ”Am avut mereu un obiectiv, mi-am folosit toată energia în direcția obiectivelor mele și după un timp, am avut într-adevăr și câteva greutăți, dar greutățile acestea au fost oportunități din care am învățat, din care am devenit mai bun, jocul meu s-a îmbunătățit și așa am ajuns astăzi, în acest an, să-mi îndeplinesc trei vise foarte mari pe care le visam de mic, nu știam cum o să le obțin, știam că îmi doresc foarte mult să câștig un turneu de Grand Slam, să ajung pe locul 1 mondial, să câștig Turneul Campionilor și de câțiva ani încerc lucrul acesta, am jucat câteva finale, dar am avut răbdare, am avut  voința necesară și energia, suportul necesar în jurul meu, de oameni care au crezut în mine, care mi-au însușit această încredere și așa am reușit. Și, cu ajutorul acestor rezultate, mi-am demonstrat mie că pot realiza aceste lucruri și fiind cele mai dorite lucruri de mine și în același timp cele mai grele, mi-am deschis un orizont plin de posibilități”, a adăugat.

Totul a început când avea doar 14 ani

Visul lui a început să se materializeze încă din copilărie. Și-a dorit foarte mult să facă tenis de performanță, așa că a plecat în America, despărțindu-se de părinți, dar și de fratele lui, de la o vârstă foarte fragedă. „Până la 14 ani când am plecat în America făceam totul împreună, am început mai întâi să mergem la înot împreună, apoi la tenis, ne jucam în curtea școlii, în spatele blocului, tot timpul a fost o competiție între noi, tot timpul voiam să fiu mai bun decât fratele meu mai mare, asta m-a ajutat, mi-a dezvoltat acest spirit de competiție, mi-am dorit să-l bat, mi-am dorit să fiu mai bun și la 14 ani când am plecat în America a fost un pas mare în relația noastră, pentru că atunci nu existau toate aceste linii de comunicare ca să păstrăm o comunicare bună, dar m-a susținut tot timpul, mă susține în continuare. El a ales alt drum, a încercat mai multe sporturi”, a povestit Horia despre fratele lui, și despre cum l-a ajutat în carieră relația competitivă pe care a avut-o cu el.

Și tot atunci și-a dat seama și că trebuie să treacă de la jocul simplu, la cel dublu, pentru a avea succesul pe care și-l dorește: „Când aveam 14 ani, toate visele mele erau făcute în proba de simplu, am jucat simplu până la vârsta de 23 de ani, n-am reușit prin jocul de simplu să îndeplinesc aceste vise, dar am avut tot timpul acest joc la dublu în care am crezut și imediat cum am făcut schimbarea de la simplu la dublu am început să cresc și am început să mă simt altfel, să mă simt că această probă este pentru mine și atunci mi s-au schimbat visele pentru proba de dublu și, în cele din urmă, am reușit să mi le realizez”.

Are o relație foarte strânsă cu mama lui

Chiar dacă tatăl lui este cel care îl înoțește, de obicei, la turneuri, atunci când a câștigat Turneul Campionilor, tot mama lui a fost prima persoană la care s-a gândit. Imediat după finalul meciului, a sunat-o pentru a împărtăși momentele speciale cu ea. „Mama a fost prima persoană pe care am sunat-o. Tata a fost cu mine la Londra, mare fan de tenis, mare fan de sport, vine în fiecare an la Turneul Campionilor și mă urmărește, mama este mai rezervată, mai emotivă, îi place mai mult să vadă de-acasă meciurile, dar s-a bucurat foarte mult și voiam să împărtășesc acest sentiment alături de ea și am sunat-o imediat după meci”, a mărturisit tenismenul.

Mai mult, el o include și în planurile lui de viitor, cel puțin pe plan personal: „Un lucru personal... lucrul acesta mi-aș dori să-l fac, să o iau pe mama la unul din turneele din anul viitor”.

În fiecare zi din timpul Turneului Campionilor, a ascultat Justin Bieber

Întrebat despre ritualurile pe care le are înaintea meciurilor, dar și despre ce melodie l-a motivat în timpul turneului pe care a reușit să câștige, Horia a mărturisit că este vorba chiar de o piesă a artistului Justin Bieber. „Am o arie foarte largă de melodii pe care le ascult înaintea meciurilor. O să fii foarte surprins și ascultătorii vor fi foarte surprinși. În perioada turneului de la Londra, în fiecare zi am ascultat melodia «Sorry» a lui Justin Bieber”, a spus el.

A început să primească multe mesaje de la fete

De când a câștigat titlul de cel mai bun tenismen din lume, Horia Tecău a devenit unul dintre cei mai apreciați români. Mai mult, acesta a căpătat teren și în atenția fanilor de sex feminin, care dacă până acum îl admirau în tăcere, recent au început să îi trimită diverse mesaje idolului lor, în speranța că vor reuși să interacționeze cu el: „Am primit multe mesaje în ultimele zile, parcă de când am câștigat turneul de la Londra, parcă sunt mai înalt, mai frumos, mai deștept. Am primit mult mai multe mesaje în aceste zile, nu știu cum se face asta. Majoritatea mesajelor vin din partea comunității feminine, multe mesaje de apreciere, mult mai multe mesaje de apreciere decât o cerere de prietenie și o invitație la o cafea în oraș”.

Ce mesaj le transmite tinerilor sportivi

Fiind un etalon al succesului în lumea sportului, sfaturile lui Horia Tecău contează foarte mult pentru tinerii aspiranți la premii de nivel mondial. Tenismenul le-a transmis un mesaj important prin care i-a încurajat să lupte și să creadă în ei înșiși, pentru că astfel vor reuși: „Să aveți un vis al vostru în are să credeți, pe care să-l urmați. Să vă folosiți toată energia pentru acel vis, să credeți în voi, să nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu puteți face acel lucru. Să aveți răbdare, pentru că de multe ori lucrurile nu se întâmplă imediat și să vă rugați, pentru că folosiți energia universului și lucrurile o să le primiți!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net