ARGINT LA DUBLU RAME. Ciprian Tudosă spune că i s-a părut o eternitate momentul de pe podium

cozniuc-marius-tudose-ciprian-epa-efe-h_57076627.jpg

Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă au reușit să câștige medalia mult visată
Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă au reușit să câștige medalia mult visată
Foto: EPA-EFE

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

România a mai bifat o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a patra pentru întreaga delegație, respectiv cea de-a treia la canotaj. Stelistul Ciprian Tudosă (24 de ani) şi dinamovistul Marius Cozmiuc (28 de ani) au obținut „argintul” la dublu rame. România a încheiat cursa în 6.16,58, fiind depășită de Croaţia (6:15,29), dar devansând Danemarca (6:19,88).

După festivitatea de premiere, Ciprian Tudosă a declarat pentru Agerpres: „Este o senzaţie la care până acum doar visam. Știam de când am ajuns aici că nu o să plec cu mâna goală de la acest concurs. A venit şi ziua în care port la gât această medalie. Sunt foarte fericit că am câștigat această medalie, chiar dacă ne doream foarte mult aurul, dar astăzi Croaţia a fost mai puternică”, a spus canotorul, care s-a referit și la momentul de pe podium: „Poate că la televizor pare că festivitatea de premiere este foarte scurtă. Totul durează foarte puţin, dar pentru mine a părut o eternitate momentul de pe podium. Şi, efectiv, îmi treceau prin faţa ochilor toate antrenamentele, toate momentele grele prin care am trecut, toţi paşii pe care a trebuit să-i fac pentru a ajunge la această medalie”.
Tudosă a vorbit și despre colaborarea cu al său coleg de barcă: „Atuul meu şi al lui Marius este că ne simţim foarte bine unul pe celălalt şi nu trebuie să mai discutăm între noi. Fiecare ştie ce are de făcut. Capul în barcă. Avem încredere unul în celălalt că vom da maximum şi asta s-a întâmplat”, a spus Tudosă, care a tras și o concluzie după concursul olimpic: ”Până acum ne calificam cu greu, dar nu aveam nicio şansă la finala A. Și uitaţi că acum cu muncă am intrat în finală şi am obţinut şi medalia. Să nu cedezi niciodată! Să lupţi pentru visul tău tot timpul şi fără regrete!”.
Cu această reușită, canotajul românesc a ajuns la 40 de medalii olimpice cucerite, dintre care 20 sunt de aur. 

Medaliile cucerite de România la canotaj

Aur Argint Bronz Total

20 12 8 40

Aur - Moscova 1980: Sanda Toma (simplu vâsle)
Aur - Los Angeles 1984: Petru Iosub, Valer Toma (dublu rame fără cârmaci)
Aur - Los Angeles 1984: Valeria Răcilă (simpu vâsle)
Aur - Los Angeles 1984: Elisabeta Lipă, Marioara Popescu (dublu vâsle)
Aur - Los Angeles 1984: Ioana Badea, Sofia Corban, Ecaterina Oancia, Anișoara Sorchan, Maricia Țăran (4+1 vâsle)
Aur - Los Angeles 1984: Rodica Arba, Elena Horvat (2 rame fără cârmaci)
Aur - Los Angeles 1984: Chira Apostol, Maria Fricioiu, Olga Homeghi, Viorica Ioja, Florica Lavric (4+1 rame)
Aur - Seul 1988: Rodica Arba, Olga Homeghi (2 rame fără cârmaci)
Aur - Barcelona 1992: Elisabeta Lipă (simplu vâsle)
Aur - Barcelona 1992: Dimitrie Popescu, Dumitru Răducanu, Iulică Ruican, Nicolae Țaga, Viorel Talăpan (4+1 rame)
Aur - Atlanta 1996: Constanța Burcică-Pipotă, Camelia Macoviciuc (dublu vâsle)
Aur - Atlanta 1996: Veronica Cochelea, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Olteanu, Mărioara Popescu, Doina Spircu, Anca Tănase (8+1)
Aur - Sydney 2000: Angela Alupei, Constanța Burcică-Pipotă (dublu vâsle categorie ușoară)
Aur - Sydney 2000: Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat (2 rame fără cârmaci)
Aur - Sydney 2000: Veronica Cochelea, Georgeta Damian-Andrunache, Maria Magdalena Dumitrache, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Olteanu, Viorica Susanu (8+1)
Aur - Atena 2004: Georgeta Damian-Andrunache, Viorica Susanu (2 rame fără cârmaci)
Aur - Atena 2004: Angela Alupei, Constanța Burcică-Pipotă (dublu vâsle categorie ușoară)
Aur - Atena 2004: Aurica Bărăscu, Georgeta Damian-Andrunache, Rodica Florea, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Papuc, Viorica Susanu (8+1)
Aur - Beijing 2008: Georgeta Damian-Andrunache, Viorica Susanu (2 rame fără cârmaci)
Aur - Tokyo, 2020: Simona Radiș, Ancuța Bondar (2 vâsle)

18 feminin / 2 masculin

Argint - Los Angeles 1984: Dimitrie Popescu, Dumitru Răducanu, Vasile Tomoioagă (2+1 rame)
Argint - Los Angeles 1984: Mihaela Armășescu, Adriana Bazon-Chelariu, Camelia Diaconescu, Viorica Ioja, Aneta Mihaly, Aurora Pleșca, Lucia Săucă, Doina Liliana Snep-Bălan, Marioara Trașcă (8+1)
Argint - Seul 1988: Dănuț Dobrea, Dragoș Neagu (2 rame fără cârmaci)
Argint - Seul 1988: Ladislau Lovrenski, Valentin Robu, Ioan Snep, Vasile Tomoioagă (4+1 vâsle)
Argint - Seul 1988: Veronica Cochelea, Elisabeta Lipă (dublu vâsle)
Argint - Seul 1988: Doina Șnep-Bălan, Marioara Trașcă, Veronica Necula, Herta Anitas, Adriana Bazon, Mihaela Armășescu, Rodica Arba, Olga Homeghi, Ecaterina Oancia (8+1)
Argint - Barcelona 1992: Veronica Cochelea, Elisabeta Lipă (dublu vâsle)
Argint - Barcelona 1992: Constanța Burcică-Pipotă, Veronica Cochelea, Anișoara Dobre-Bălan, Doina Ignat (patru vâsle)
Argint - Barcelona 1992: Adriana Bazon-Chelariu, Iulia Bobeică, Elena Georgescu, Viorica Lepădatu, Viorica Neculai, Ioana Olteanu, Maria Păduraru, Doina Robu (8+1)
Argint - Barcelona 1992: Dănuț Dobre, Marin Gheorghe, Claudiu Gabriel Marin, Vasile Ionel Măstăcan, Vasile Dobre Năstase, Valentin Robu, Iulică Ruican, Viorel Talapan, Ioan Iulian Vizitiu (8+1)
Argint - Tokyo 2020: Mihaiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari (4 rame fără cârmaci)
Argint - Tokyo 2020: Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc (2 rame)

6 feminin / 6 masculin

Bronz - Munchen 1972: Ștefan Tudor, Petre Ceapura, Ladislau Lovrenski (2+, dublu rame cu cârmaci)
Bronz - Montreal 1976: Ioana Tudoran, Felicia Afrăsiloaia, Elena Giurcă, Maria Micșa (4+1 rame)
Bronz - Moscova 1980: Olga Homeghi, Valeria Răcilă (dublu vâsle)
Bronz - Moscova 1980: Angelica Aposteanu, Elena Bondar, Florica Bucur, Maria Constantinescu, Elena Dobrițoiu, Rodica Frîntu, Ana Iuliuță, Marlena Zagoni-Predescu (8+1)
Bronz - Seul 1988: Veronica Cochelea, Anișoara Dobre-Bălan, Anișoara Minea, Elisabeta Lipă (patru vâsle)
Bronz - Seul 1988: Marioara Trașcă, Veronica Necula, Herta Anitas, Doina Șnep-Bălan, Ecaterina Oancia (4+1)
Bronz - Barcelona 1992: Dimitrie Popescu, Dumitru Răducanu, Nicolae Țaga (2+1 vâsle)
Bronz - Beijing 2008: Constanța Burcică, Viorica Susanu, Rodica Șerban, Eniko Barabas, Simona Mușat, Ioana Papuc, Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu

6 feminin / 2 masculin

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5

Adevarul