Antifumătorii îl somează pe Roger Federer

Ultima actualizare:

    Roger Federer
Roger Federer

Circa 500 de experţi medicali i-au trimis o scrisoare lui Roger Federer prin care îi cer să nu participe săptămâna viitoare la turneul de la Basel. Acesta este sponsorizat de un producător de ţigarete.

Principal favorit la întrecerea din oraşul elveţian, Federer se află prins la mijloc. Pe de o parte, în Basel el este acasă, fiind încurajat de compatrioţii săi. Pe de altă parte, susţinătorii campaniei anti-fumat îi cer să nu se prezinte.

Nefiind membră a Uniunii Europene, Elveţia nu a preluat legiile care interzic sponsorizarea competiţiilor de către producători de tutun. Aşa se explică şi faptul că turneul de tenis de la Basel, contând pentru circuitul ATP şi oferind premii totale în valoare de 1,755 milioane de euro, şi-a asociat numele cu o astfel de firmă.

Aflată pe lista partenerilor, UNESCO a cerut ca numele său să fie scos de pe toate documentele şi din comunicatele organizatorilor. Motivul fiind cam acelaşi... Roger Federer, în schimb, nu a răspuns la scrisoarea experţilor.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net