Ana Porgras: "Sper să-i mai fac două cadouri lui Forminte!"

Ultima actualizare:

Ana Porgras nu era creditată cu şanse la medalie, înainte de finală, dar şi-a făcut bine exerciţiul şi integralele, iar bronzul a venit firesc, bronz, la egalitate de puncte cu americanca Rebecca Bross.

''Mi-am făcut integralul la paralele şi asta a fost cel mai important. După ce a lucrat ultima americancă (Rebecca Bross), nu eram prea sigură, dar am răsuflat uşurată la sfârşit. I-am făcut un cadou dlui Forminte de ziua lui şi sper să-i mai fac încă două mâine. Înainte de finală nu mă gândam la medalie, dar nu este cea mai neaşteptată medalie. Nu o să am emoţii duminică la bârnă, după ce am făcut ieri. Cred că o să fie bine, dacă îmi fac treaba la fel ca la paralele. Am fost prima în calificări la bârnă şi de ce să nu fiu prima şi în finală. Dedic această medalie tuturor antrenorilor care m-u pregătit şi familiei mele'', a declarat după concurs Ana Porgras.

Ana recunoaşte că este superstiţioasă şi a avut o presimţire că lucrurile vor merge bine în finală, după antrenamentul care nu i-a reuşit. ''A fost rău la antrenament şi mi-am zis că o să fie bine la concurs. Aşa a şi fost. Când e mai rău într-o zi, în următoarea zi va fi mai bine''.

Nicolae Forminte:''Aşa cum am mai spus, înainte de accidentarea Sandra Izbaşa, Ana era pregătită pentru bârnă şi paralele la acest CM. Dar, după necazul cu Sandra, am fost obligat pe ultima sută de metri să schimbăm planurile şi să facă tot concursul. Mâine vor fi 2 finale, în care va trebui să facă ceea ce i-am spus să facă azi, şi a reuşit, şi sper din suflet să reuşească şi duminică să-şi facă exerciţiile''.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net