Alonso a uitat că a fost însurat!

Ultima actualizare:

    Alonso va mai  aştepta până va  reveni în circuit
Alonso va mai aştepta până va reveni în circuit

Fernando Alonso a trecut prin clipe grele. Pilotul de Formula 1, fost dublu campion mondial, a suferit un accident grav într-o sesiune de teste şi, pentru câteva zile, şi-a pierdut memoria. Spaniolul credea că se află în anul 1995 şi nu-şi mai amintea nici evenimentele majore din viaţa sa: căsătoria şi divorţul.

Alonso se pregătea pentru startul seoznului din Formula 1, însă un accident petrecut într-o sesiune de teste îl va ţine departe de pistă o perioadă. Şi asta nu ar fi marea problemă, ci faptul că ibericul a suferit pentru câteva zile de amnezie. Potrivit jurnaliştilor de la El Pais, Alonso ar fi fost ”blocat” în anul 1995. “Numele meu este Fernando, sunt un şofer de go-kart şi îmi doresc să ajung şofer de Formula 1”, ar fi spus acesta medicilor care îl au în grijă, citat de presa din Spania. Între timp, pilotul şi-a revenit, a fost externat şi a ajuns acasă, însă apropiaţii se tem să nu-i revină amnezia. Spaniolul habar nu avea că s-a însurat cu cântăreaţa Raquel del Rosario în 2007 şi că a şi divorţat în 2011. 

De altfel, acesta nu ştia că echipa naţională de fotbal Spaniei a ajuns campioană mondială şi europeană sau că pilotul Michael Schumacher a suferit un groaznic accident la schi, în decembrie 2013, în urma căruia a rămas paralizat.

Alte evenimente majore 

petrecute în lume în ultimele două decenii

B 1997 – A murit într-un accident de maşină Prinţesa Diana

B 1998  – Preşedintele SUA, Bill Clinton, este implicat într-un scandal sexual alături de Monica Lewinsky 

B 1998 – Europeni au introdus moneda unică euro

B 2001 – Au loc atacuri teroriste în SUA, cel mai grav, două avioane au intrat în plin în turnurile gemene World Trade Center,  din New York

B 2004 – Tsunami puternic în Indonezia, 227.898 de morţi

B 2005 – A murit Papa IoanPaul II

B 2008 – Obama devine primul preşedinte de culoare dinistoria SUA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net