Alexandru Dedu acuză arbitrajul de la meciul cu Norvegia: „Vom face o adresă către IHF”

Ultima actualizare:

    Alexandru Dedu a acuzat arbitrajul din meciul cu NorvegiaFoto: sportpictures.eu
Alexandru Dedu a acuzat arbitrajul din meciul cu NorvegiaFoto: sportpictures.eu

Preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu a declarat, la sosirea din Muntenegru, că forul pe care-l conduce va înainta un memoriu către Federația Internațională de Handbal (IHF). În acest document se va arăta modul în care arbitrii au dezavantajat echipa feminină a României în meciul cu Norvegia, din turneul de calificare la JO de la Tokyo.

Fostul internațional a declarat: „Este greu, este trist să câştigi şi să nu te califici. Este o competiţie normală. Avem jucătoare cu mare experienţă, care au mai trecut prin astfel de momente. Nu astăzi (n.r. - duminică) s-a pierdut calificarea, ieri (n.r. - sâmbătă) s-a pierdut calificarea. Noi nu am făcut un joc reuşit. Nu vreau să mă antrepronunţ. O să facem o analiză a arbitrajului de alatăieri (n.r. - sâmbătă), pentru că mie mi s-a părut că ceva nu a fost ok. În cazul în care ceea ce cred că am văzut se adevereşte, o să analizăm asta într-un colectiv de profesionişti.  Vom face o adresă către IHF, apropo de acest lucru”. Alexandru Dedu s-a referit și la bănuielile norvegienilor, care au suspectat România ar fi putut aranja meciul cu Muntenegru: „Să le fie ruşine! De la oamenii din Nord ne aşteptăm să aibă un anumit tip de comportament. După arbitrajul pe care l-au avut, au curajul să vorbească în felul acesta? Să le fie ruşine! Jucătoarele sunt profesioniste, aud multe în cariera lor, nu cred (n.r. - că au fost afectate de suspiciunile de blat). Dar am fost surprins şi eu, nu mă aşteptam ca norvegienii să aibă un astfel de comportament”.Oficialul s-a referit și la faptul că Neagu a declarat, înaintea meciurilor de calificare, că participarea la Tokyo ar putea fi ultima la Jocurile Olimpice pentru ea: „Cristina este un exponent de valoare al handbalului mondial, dar aşa cum am văzut nu este suficient. Sunt convins că va participa la JO de la Paris din 2024! Cristina are un vis şi să dea Dumnezeu să şi-l îndeplinească".Dedu le-a răspuns și celor care îi cer demisia după rezultatele slabe înregistrate de echipele naţionale: "Din gură, este foarte uşor. Cred că răspunsul la toate întrebările astea le găsiţi chiar la jucători şi la jucătoare. O să analizăm, o să discutăm în cadrul federaţiei şi o să facem cunoscute deciziile. Contestatarii să se oprească din a mai contesta antrenorii şi atunci o să aibă o viaţă mai lungă".

Adi Vasile e convins că Neagu poate juca la JO Paris 2024

Echipa  feminină de handbal a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo la golaveraj. Ea a câștigat (28-25), duminică, la Podgorica, cu Muntenegru, și a pierdut (24-29), sâmbătă, cu Norvegia. Tricolorele au avut -2 la golaveraj, fiind depășite de Muntenegru (+2) și Norvegia (0).  După ratarea obiectivului, antrenorul Adrian Vasile a declarat: ”Mi-e greu să vorbesc din cauza gustului amar, al meu şi al fetelor. Regret că nu am putut să le ajut mai mult. Au muncit patru ani ca să ajungă aici, la acest vis fantastic. E genul de competiţie în care simţi, la un moment dat, că scapi totul printre degete. Contează foarte mult experienţa la acest nivel. Trebuie să recunoaştem că într-o grupă atât de puternică am fost un pic în spate. Nu stau să comentez declaraţiile norvegienilor, care au spus că vom câştiga cu 30-25. Fetele noastre şi-au pus tot sufletul. Nu stau să comentez mai mult, pentru că voi spune o prostie. (...) Îmi reproşez la apărare...  Trebuia să schimb sistemul defensiv mult mai repede. În continuare, trebuie să muncim mai mult, mai bine, să credem în şansa noastră.  Mai sunt trei ani până la Paris şi pentru că avem un mix de jucătoare tinere şi cu experienţă, cred că avem de unde alege, dar avem multă muncă de făcut”, a spus tehnicianul, care crede că Neagu poate juca la JO Paris 2024: ”De ce nu să nu o mai văd în lot? De ce să n-o mai văd şi pentru Paris? E important să fie sănătoasă, cred că şi peste trei ani va fi aceeaşi jucătoare bună. Peste trei ani poate fi la echipa naţională, a demonstrat cât ţine la echipa naţională şi e un adevărat căpitan. Ea marchează multe goluri, dă multe pase decisive, creează spaţii, dar şi colegele ei muncesc pentru ea. Ne place să urcăm pe cineva pe un piedestal, dar şi să-l răstignim apoi. Trebuie să muncim în handbalul românesc al naibii de mult şi al naibii de bine, astfel ca peste trei ani să găsim un nucleu mai mare de jucătoare care să-şi aducă aportul, aşa cum este Cristina Neagu”.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net