Adrian Vasile a condus prin Skype antrenamentele naționalei feminine de handbal

Ultima actualizare:

    Adrian Vasile
Adrian Vasile

Cum până la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo au mai rămas nici trei săptămâni, handbalistele tricolore s-au reunit la București, într-un mini-stagiu de pregătire. La acesta n-a putut participa și antrenorul principal Adrian Vasile, care se află la izolare fiind depistat pozitiv cu COVID-19. Totuși, cu ajutorul tehnologiei, selecționerul a asistat virtual la toate antrenamentele și a condus ședințele tehnico-tactice.

Tehnicianul român a fost ajutat de secundul Bent Dahl și de antrenorul cu portarii Jaume Fort Mauri. „Există o conexiune foarte bună între mine și Adi. Nu avem ce face în această perioadă... Este mai greu pentru el, că nu e aici. Am căutat cele mai bune metode de a vorbi împreună cu fetele și de a ajunge mesajul nostru la ele.  Fiecare minut petrecut împreună este important. Mai avem puține zile până la turneul preolimpic, va fi greu acolo, dar nu imposibil. Fetele sunt fericite că sunt la lot, iar acesta este un lucru de care noi ne bucurăm, pentru că aceasta este mentalitatea bună, să faci tot ce poți pentru locul la echipa națională”, a spus Bent Dahl pentru site-ul oficial al Federației Române de Handbal.Aflat în izolare, Adrian Vasile a postat pe contul său de Fecebook o imagine cu naționala  feminină însoțită de următorul mesaj: „Primul cantonament cu echipa natională de handbal Mi-ar fi plăcut enorm să fii fost acolo. În două săptămâni ne revedem pregătiți de luptă. HAI ROMÂNIA!!!” Pivot al naționalei, Crina Pintea a comentat situația: „Este greu fără Adi, dar măcar a fost prezent alături de noi cu ajutorul tehnologiei. A stat zi de zi, prin intermediul internetului, cu noi la sală, am vorbit mult cu el după fiecare antrenament. Am avut puține zile de pregătire, dar am încercat în acest timp scurt să dăm totul. Orice zi în plus este una câștigată și ne duce mai aproape de ceea ce vrem să arătăm la meciurile de calificare la Jocurile Olimpice. Toate știm importanța acestor meciuri. Sperăm să nu le resimțim ca o mare presiune, ci ca pe o bucurie că avem șansa aceasta enormă de a ajunge la Tokyo”, a concluzionat Crina Pintea.Turneul de calificare la JO este programat între 19 și 21 martie, în Muntenegru. România se va lupta pentru cele două locuri calificante cu naționala țării gazdă și cu Norvegia, campioana europeană.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net