Adrian Ungur a ieşit din Top 300 mondial!

Ultima actualizare:

    Adrian Ungur este al treilea jucător român din ierarhia mondialăFOTO: Mediafax
Adrian Ungur este al treilea jucător român din ierarhia mondialăFOTO: Mediafax

Se anunţă vremuri foarte grele pentru tenisul masculin românesc. Chiar dacă îi avem pe Horia Tecău şi pe Florin Mergea în Top 10 mondial la dublu, la simplu situaţia e jalnică. Ieri, fostul număr 79 mondial, Adrian Ungur, a părăsit Top 300 ATP!

Spre deosebire de tenisul feminin, unde rezultatele bune vin pe bandă rulantă şi unde avem 5 jucătoare între primele 75 ale lumii, la masculin lucrurile merg mai rău decât şi-a imaginat cineva în proba de simplu. Concret, de unde în urmă cu un an, de exemplu, aveam măcar un jucător în primii 100 din lume, acum cel mai bine clasat jucător român în ierarhia mondială este eterna speranţă Marius Copil, care se situează pe locul 189 mondial! E urmat de Victor Hănescu, care ocupă poziţia 223 şi de Adrian Ungur, care a avut cea mai dramatică prăbuşire în ultima săptămână. El a coborât nu mai puţin de 112 locuri şi e acum pe 309 mondial! Este prima ieşire din Top 300 a lui Ungur după o prezenţă neîntreruptă de 6 ani între cei mai valoroşi 300 de tenismeni ai lumii. Ultima oară a fost în afara Top 300 la 21 septembrie 2009, când s-a situat pe 305. Ungur a ocupat locul 79, la 11 iunie 2012, aceea fiind cea mai bună poziţie.  În condiţiile în care al patrulea român e Dragoş Dima (locul 439), e de înţeles de ce România nu mai ajunge să se bată la promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis. Onoarea României e salvată la dublu, acolo unde Horia Tecău ocupă locul 5 şi Florin Mergea e pe 8, cei doi numărându-se mereu printre protagoniştii turneelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net