19 secrete ale noului număr 19 mondial!

Ultima actualizare:
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Inspirată probabil de melodia lui Connect-R, Simona Halep nu a dormit deloc în vara aceasta. A adunat victorie după victorie şi titlu după titlu şi, astfel, din iunie până în august a cucerit patru trofee WTA şi a urcat pe locul 19 în lume, atrăgând admiraţia tururor specialiştilor şi fanilor tenisului! Click! vă prezintă, succint, 19 lucruri inedite despre viaţa şi cariera noului număr 19 mondial.

Bilanţ. Victoria cu 6-2, 6-2 obţinută contra Petrei Kvitova (9 WTA) în finala de la New Haven reprezintă a cincea victorie reuşită în faţa unei jucătoare de Top 10.

Victorii. Cu victoria de sâmbătă, Simona a ajuns în această vară la un palmares incredibil: 29 de succese din 34 de partide! Dintre cele 5 înfrângeri, două au fost înregistrate în faţa Serenei Williams şi una a venit în urma unei retrageri din cauza epuizării fizice.

24 august, New Haven: 6-2, 6-2 cu Kvitova (Cehia)

Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Top 20. Succesul de la New Haven i-a adus Simonei un salt de 4 locuri în clasament, unde ocupă acum poziţia a 19-a. E a patra româncă din istorie care intră în Top 20 WTA, după Ruzici, Spîrlea şi Dragomir şi prima care reuşeşte această performanţă din 2001 încoace.

Vis. Intrarea în Top 20 reprezintă atingerea unui vis. „La începutul anului nu credeam că voi ajunge să intru în Top 20, dar acesta a fost mereu visul meu. Iar acum a devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest moment. E incredibil", a declarat Halep după succes.

22 iunie,s’Hertogenbosch: 6-4, 6-2 cu Flipkens (Belgia)

Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Performanţă. E pe locul 2, după Serena Williams, dar înaintea Victoriei Azarenka, după numărul de titluri WTA cucerite în 2013. Americanca are 8, Simona are 4, Azaernka are 3.

Premieră. E singurul sportiv din circuitul feminin şi masculin care a luat titluri în 2013 pe toate suprafeţele: zgură (Nurnberg şi Budapesta), iarbă (s'Hertogenbosch) şi hard (New Haven)

Începutul. A ajuns la tenis din întâmplare. Când avea 4 ani şi jumătate mergea cu fratele ei, Nicolae, la antrenamentele lui de tenis. El este cu 6 ani mai mare decât ea. Antrenorul, văzând cât de mult îi place celei mici tenisul, a luat-o şi pe ea în pregătire. Nicolae a abandonat tenisul după un an, dar Simona a continuat cu rezultatele de excepţie deja cunoscute.

14 iulie, Budapesta: 6-3, 6-7, 6-1 cu Meusburger (Austria)

Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Copilărie. Tenisul îi plăcea atât de mult, încât atunci când nu era la antrenamente juca acasă, cu ce îi pica în mână. Tatăl jucătoarei şi-a amintit, în cotidianul "Atitudinea", că era prăpăd când Simona şi Nicolae se apucau să joace tenis în casă. „Juca în casă, pe hol. Lua cordonul de la halatul de baie al mamei, îl întindea ca fileu şi juca tenis cu fratele ei. Trebuia să văruim mereu, spărgea tot prin casă", povestea Stere Halep.

15 iunie, Nürnberg: 6-3, 6-3 cu Petkovic (Germania)

Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Dragoste. Deşi e una dintre cele mai frumoase jucătoare, Simona nu are un iubit. E singură şi aşa intenţionează să rămână până când îşi va vedea toate visele îndeplinite în ceea ce priveşte tenisul.

Viitor. La retragere, în afara întemeierii unei familii, Simona intenţionează să deschidă o Academie de tenis la Constanţa, oraşul unde s-a format şi a crescut.

Antrenori. E antrenată de Andrei Mlendea şi de Adrian Carcu. Colaborarea cu Marcu e mai veche, cea cu Mlendea a început în primăvară. La New Haven, pe poziţia de antrenor a fost Marcu, Mlendea sosind în SUA abia miercuri.

Halep a avut o vară de excepţie


    Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)
Simona Halep (FOTO: Gulliver Getty Images)

Operaţie. La 16 iunie 2009, Simona a făcut o operaţie de micşorare a sânilor. Ea a recurs la aceasta deoarece bustul prea mare o împiedica la efort. Nu putea respira cum trebuie şi deja apăruseră durerile de spate. Cum atunci era încă minoră, ea a avut suportul familiei, părinţii dându-şi acordul pentru operaţie.

Manager. Simona e manageriată de singura româncă învingătoare la un tunreu de Grand Slam, Virginia Ruzici. Aceasta a lucrat de-a lungul timpului cu mari jucătoare - Monica Seleş e doar un exemplu - şi a văzut potenţialul Simonei încă de când aceasta era junioară.

Bani. Victoria de la New Haven i-a adus 114.000 $. În total, în 2013, ea a adunat 613.842 $, ajungând la un total de 1.431.041 de dolari.

Credite. Viaţa Simonei  în circuit nu a fost uşoară. Dacă acum banii nu mai sunt o problemă, în trecut tatăl ei, Stere Halep, care avea o mică fabrică de lactate în Constanţa, a fost nevoit să facă numeroase credite pentru a acoperi costurile de aproape 50.000 de euro pe an necesari performanţei.

Probleme. Simona nu a reuşit să treacă de turul trei al unui turneu de Grand Slam. O singură dată, în 2011, la Australian Open, a fost în turul 3. La US Open, speră să depăşească pragul.

Franţa. Oraşul ei preferat e Parisul, iar turneul preferat Roland Garros. În 2008, aici a cucerit titlul de campioană de junioare.

Pasiuni. În timpul liber iubeşte să meargă la film - de multe ori o face cu alte jucătoare - să asculte muzică (are mereu căştile la ea) şi să uite la handbal. De altfel, a şi făcut handbal la Constanţa, în paralel cu tenisul, însă i s-a recomandat să se lase pentru a nu se accidenta la genunchi. Mâncarea preferată o reprezintă pastele, iar băutura preferată este sucul de portocale.

Idoli. Jucătorii săi preferaţi sunt Justine Henin şi Roger Federer. Din România l-a apreciat întotdeauna pe Andrei Pavel.

"La începutul anului nu credeam că voi ajunge să intru în Top 20, dar acesta a fost mereu visul meu. Iar acum a devenit realitate"

- Data naşterii: 27.09.1991- Locul naşterii: Constanţa- Înălţime: 1,68 m- Greutate: 60 kg- Jucătoare de mână dreaptă (rever cu două mâini)- Antrenor: Andrei Mlendea, Adrian Marcu- Titluri WTA: 4- Campioană de junioare la Roland Garros (2008)

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net