Marile iubiri ale lui Mihai Constantinescu, unite de suferință: fosta soție, la biserică, actuala, la spital

Ultima actualizare:
”Păpușa”, ”Vitezomanul  Gică”, ”Iubiți și câinii vagabonzi” sau ”Sus în deal”- sunt doar câteva piese ale  celebrului artist
”Păpușa”, ”Vitezomanul Gică”, ”Iubiți și câinii vagabonzi” sau ”Sus în deal”- sunt doar câteva piese ale celebrului artist

Momente critice şi decisive pentru Mihai Constantinescu (73 de ani), după ce inima i s-a oprit de două ori şi a suferit şi o hemoragie cerebrală. Femeile care îl iubesc, l-au apreciat toată viaţa şi i-au fost mereu alături, sunt devastate. Simona Secrier, actuala soţie şi Mihaela Constantinescu, fosta nevastă, se roagă pentru o minune, deşi pronosticurile medicilor sunt cât se poate de rezervate.

Mihai Constantinescu suferă de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii. Luni dimineaţă, la ora 5.00, Mihai Constantinescu a suferit un stop cardio-respirator, iar în momentul de faţă se află la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, la Terapie Intensivă, în comă. Doamnele care i-au fost în ultimii ani alături fac tot ce le stă în putinţă să se încurajeze şi să caute speranţa.

Cu Simona Secrier, Mihai  Constantinescu are o relație de  peste 18 ani
Cu Simona Secrier, Mihai Constantinescu are o relație de peste 18 ani

Fosta soţie, cu care Mihai Constantinescu s-a iubit 28 de ani, a fost surprinsă miercuri de fotoreporterii Click! tristă, cu ochii înlăcrimaţi ascunşi în spatele unor ochelari de soare, mereu cu telefonul în mână pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi despre starea de sănătate a artistului. După ce a fost la biserică, Mihaela Constantinescu a fost dusă de şofer la apartamentul din zona Kiseleff, unde avea de rezolvat câteva probleme administrative. Pentru că medicii au interzis orice vizită în rezerva sterilă unde este internat Mihai Constantinescu, Mihaela a ţinut tot timpul legătura cu Simona Secrier, soţia artistului.

Abia în 2017,  Simona și Mihai au decis să se căsătorească
Abia în 2017, Simona și Mihai au decis să se căsătorească

„Este conectat la aparate. Mihai reacţionează bine,  sunt şi organisme care resping aparatele. Inclusiv medicii sunt într-un moment de aşteptare. Eu nu am putut să îl văd, pentru că nu ni se dă voie. Miercuri, Simona a intrat zece secunde la el, pentru că se află într-o cameră sterilă”, ne-a spus Mihaela. Ea are numai cuvinte de laudă la adresa soţiei lui Mihai, despre care spune că este extrem de bună şi de devotată.

Mihaela este dărâmată după ce bărbatul cu care a fost căsătorită 28 de ani a suferit un stop cardio-respirator luni dimineața
Mihaela este dărâmată după ce bărbatul cu care a fost căsătorită 28 de ani a suferit un stop cardio-respirator luni dimineața

”Simona este devastată. Ea este omul devotat care îl iubeşte enorm. De aproape un an, şi-a întrerupt orice activitate ca să îi fie alături lui Mihai. Avea un serviciu cu program zilnic, însă i-a păsat mai mult de Mihai”, ne-a mărturisit Mihaela Constantinescu pentru Click!.

Problemele cardiace nu sunt o noutate pentru artist. În 2008, i-au fost montate două valve biologice. A urmat o nouă intervenţie, extrem de complicată, în 2017. Mihai însuşi spunea că a fost la un pas de moarte în timpul intervenţiei chirurgicale care a durat peste 8 ore. În urmă cu două-trei luni, Constantinescu a început din nou să se simtă rău, motiv pentru care şi-a anulat toate concertele şi participările la evenimente.

La vârsta ei, fosta nevastă a lui Constantinescu arată foarte bine
La vârsta ei, fosta nevastă a lui Constantinescu arată foarte bine

„Mihai e un om vesel, fericit, un om cu inteligenţă sclipitoare, a avut o viaţă frumoasă. Însă, el a fost o persoană extrem de sensibilă şi i s-au întâmplat multe lucruri care l-au supărat. Undeva, cumva, starea de sănătate a inimii lui a fost atinsă”, ne-a mai declarat fosta sa soţie, care încă aşteaptă o minune pentru a-l vedea din nou pe Mihai zâmbind.

Citeşte şi: 

Mihai Constantinescu este în moarte cerebrală. Ce înseamnă acest lucru

Mihai Constantinescu, găsit inconștient de soția lui, căzut în propria casă. Simona Secrier a sunat la 112

Muzica, viaţa lui


    ”Păpușa”, ”Vitezomanul  Gică”, ”Iubiți și câinii vagabonzi” sau ”Sus în deal”- sunt doar câteva piese ale  celebrului artist
”Păpușa”, ”Vitezomanul Gică”, ”Iubiți și câinii vagabonzi” sau ”Sus în deal”- sunt doar câteva piese ale celebrului artist

Artistul născut pe 4 ianuarie 1946 și-a trăit aproape toată viața pe scenă. Mihai Constantinescu a făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpușa». O perioadă, solistul a cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. A făcut parte și din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu. A cântat multe piese împreună cu Anastasia Lazariuc, cu care a trăit și o poveste secretă de amor.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net