Ieri, actor și jurat la PRO TV, azi, retras la mănăstire. Povestea fabuloasă a lui Andrei Ciopec: "Toată viaţa am fost în căutări"

1.jpg

Actorul (stânga) este de aproape doi ani la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, alături de Andrei Dumitrescu

Poate pentru unii este o surpriză, însă pentru familia lui şi pentru colegii de breaslă este deja o realitate. Fost jurat al emisiunii “Cântă acum cu mine” de la Pro TV şi actor în serialul de comedie “Triplusec”, Andrei Ciopec a decis să aleagă calea monahală. Nu este singurul artist care a decis să-şi schimbe radical viaţa.

“Alături de Fratele Andrei, fostul actor Andrei Ciopec. Mi-a fost dor de el. L-am căutat la Mănăstirea Sihăstria Putnei şi l-am găsit. Ne ştim de câţiva ani buni, datorită Părintelui Irineu Curtescu, când traversam amândoi o perioadă a vieţii nu foarte frumoasă. Dumnealui mi l-a recomandat că fiind “Andrei Actorul”. A fost o adevărată binecuvântare plină de încărcare sufletească şi duhovnicească toată experienţa de la Sihăstria Putnei. Aşa cum l-am cunoscut, Andrei e mereu gata să împărtăşească un gând şi un sfat, oferind totul. Săptămâna această s-au împlinit ani ani de când Andrei a ales lumea monahală, gândindu-se la noi toţi şi rugându-se pentru noi. Blagosloviţi şi iertaţi!”. 

poza2culori.jpg

A fost coleg cu Loredana la show-ul”Cântă acum cu mine”

Aceste cuvinte impresionante, scrise de tânărul actor Andrei Dumitrescu, se referă la Andrei Ciopec. Multă lume îl ştie din serialul “Triplusec” de la Pro TV dar şi din showul “Cântă acum cu mine” unde a fost coleg cu Loredana sau DJ Harra. Toate acestea sunt parcă dintr-o altă viaţă pentru Andrei, care în urmă cu doi ani a decis să se retragă la mănăstire.

«Toată viaţa am fost în căutări»

 “Sunt în căutări şi toată viaţa am fost în căutări. Mă gândesc să mă îndrept şi spre muzică, e o formă de exprimare, poate şi o facultate de teologie. Dar vreau să identific şi să îmi fie mie foarte clare idealurile pe care le am, să le adun şi să le folosesc într-o singură direcţie, şi anume în a-mi distruge egoul şi a ajută oamenii. Să mă fac eu cât de mic pot – s-ar putea să îmi ia o viaţă întreagă şi s-ar putea să nu reuşesc – dar importantă e lupta, nu izbânda, şi sper că prin ceea ce fac să pot ajută oamenii. Vreau să scot o carte de poezie, să scriu un român, să scot un album folk...”, povestea el într-un interviu pentru ştiri.botoşani.ro. 

3actor.jpg

Andrei Ciopec a jucat în mai multe producţii PRO TV

Viaţa actorului este total schimbată acum şi nimeni nu-l poate opri. A hotărât că viaţa lui să se schimbe cu 180 de grade şi iată că aşa s-a întâmplat. Deşi a avut succes ca actor, Nicu din “Triplusec”, care a jucat şi cu celebrul actor american Steven Seagal, a decis că vrea să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu.

Alţi actori care s-au îndreptat către biserică

Mai mulţi actori au luat, în ultimii ani, această decizie. Actorii Silviu Biriş (47 de ani) şi Ovidiu Cuncea (53 de ani) au urmat calea bisericii, însă joacă în continuare în piese de teatru.

Un alt exemplu este actorul Mihai Coadă (68 de ani) alias Nelu Curcă din serialul “La Bloc”, de la Pro TV, care s-a îndreptat spre piese bisericeşti iar Click! l-a şi vizitat în urmă cu ceva timp la Mănăstirea Turnu, lângă Ploieşti, acolo unde îşi desfăşoară activitatea.

Un alt actor care a luat calea preoţiei a fost Dragoş Pîslaru (69 de ani), care în urmă cu peste 31 de ani a făcut acest pas. Acesta se pare că a devenit preot după ce a fost bătut de mineri în 1990 iar povestea lui se va transformă în subiect de film. Considerată una dintre blondele fatale ale anilor ’70 de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Monica Fermo (67 de ani) trăieşte de peste trei decenii la o mănăstire din Ierusalim sub numele de Maică Ecaterina.

 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1