Cum arată cei doi frați ai Adelei Popescu. Cel mare a cântat la botezul lui Andrei, băiețelul artistei

radu-valcan-adela-popescu.jpeg

adela popescu radu valcan
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat băiețelul pe 5 mai
foto: arhivă personală

Actriţă de telenovele, solistă şi prezentatoare TV, Adela Popescu are doi fraţi mai mari despre care nu se ştiu prea multe lucruri. Click îți spune mai multe despre cei care şi-au ajutat sora atât în copilărie, cât şi acum, când este familistă și vedetă TV.

Familia Adelei Popescu (32 de ani) este mult mai numeroasă decât s-ar putea crede, căci alături de părinţii vedetei mai există doi fraţi mai mari, Călin (41 de ani) şi Bogdan (43 de ani), care stau de ani buni în Capitală. Cu ei, dar şi cu familiile lor s-a revăzut vedeta la botezul fiului ei, Andrei, eveniment care a avut loc sâmbătă, 5 mai. La petrecere, Bogdan chiar a oferit o surpriză și a cântat pe scenă, spre deliciul audienței. Adela are o relaţie foarte bună cu fraţii ei mai mari, pe care, la un moment dat, i-a numit „îngeri păzitori” pe blogul ei.

frati-adela-popescu.jpg

adela popescu frati
Adela Popescu, încadrată de frații ei, Bogdan și Călin
foto: arhivă personală

„După plimbărică i-am spus lui Radu (Vâlcan, soţul actriţei - n.r.) ce cred eu despre îngerii păzitori. Nu ştiu ce mi-a venit. Şi cred aşa: că eu sunt îngerul lui păzitor şi el al meu, că eu sunt îngerul fraților mei şi ei ai mei, şi ei sunt şi îngerii copiilor lor şi copiii lor vor fi îngerii copiilor lor, dar şi ai fraţilor mei şi ai cumnatelor mele. Şi că primii îngeri păzitori pe care îi cunoaştem sunt părinţii noştri”, scria Adela în urmă cu ceva timp.

Cu ce se ocupă frații Adelei Popescu

Tot Adela Popescu spunea că are cei mai tari fraţi din lume, pe care îi iubeşte foarte mult. Ea este fericită pentru că fraţii i-au dăruit şi trei nepoţei, Alexandru, Luana şi Natalia. La începuturile carierei, Adela Popescu a colaborat cu Călin la serialele în care a jucat pe vremuri, la postul de televiziune Acasă. Acum, toată familia locuieşte în Bucureşti. Bogdan e cadru militar, iar Călin este şi om de afaceri, ne-au spus surse apropiate familiei Popescu – Vâlcan.

adela-popescu-frati_2.jpg

adela popescu frati
Adela Popescu are o relație specială cu frații ei
foto: arhivă personală

La botez, invitații Adelei și ai lui Radu s-au putut bucura de recitalul de suflet pe care l-a pregătit fratele actriței, alături de trupa sa: “Bobo mi-a făcut o bucurie uriașă și a cântat la petrecere. A fost prima dată când întreagă familie s-a bucurat din plin, live, de pasiunea lui imensă pentru muzică și de talentul lui de chitarist și solist. Cu toții am dansat și l-am aplaudat, de la început până la sfârșit, fie că era o piesă de la Compact sau de la Pink Floyd”, a declarat Adela Popescu.

Citește și:

Adela Popescu și-a botezat băiețelul în secret! Ce vedete au participat la eveniment

Adela Popescu, despre experiența nașterii: «Voiam să le spun să-mi facă cezariană, însă nu mai aveam glas»

 

 

Citește și