Încep examenele. Care sunt cele mai cunoscute rugăciuni pentru succes la școală

rugaciune-pentru-examen-ce-trebuie-sa-spui-pentru-reusita-la-bac.jpg

Mulți părinți și elevi consideră că rugăciunea potrivită aduce noroc
Mulți români, părinți sau elevi, consideră că rugăciunea ajută la promovarea unui examen
Foto: bzi.ro

Pe 22 iunie începe sesiunea de examene pentru intrarea la liceu, așa numita Evaluare, iar pe 28 iunie începe sesiunea de bacalaureat. Mulți copii și părinți își leagă speranțele și de Dumnezeu și minunile sale. Click! îți spune care sunt cele mai cunoscute rugăciuni

Patriarhul Daniel, șeful Bisericii Ortodoxe Române știe că românii implicați în examene, părinți și elevi își ridică ochii și către Dumnezeu, speră în ajutorul său și de aceea le-a adresat un  mesaj.”În formarea fiecăruia dintre noi, examenele sunt cele mai potrivite prilejuri de evaluare și de maturizare intelectuală, experiențe care contribuie major la progresul nostru psihic-afectiv şi intelectual. Pregătirea pentru examene şi susţinerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar și comuniunea cu ceilalți elevi şi cu adulţii”, este încurajarea făcută de patriarhul Daniel potrivit basilica.ro

Rugăciunea părinților pentru ajutorul copilului la examen

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute lauda lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin!

Rugăciunea pentru ajutor la examen adresată Maicii Domnului

”Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu sieşi și-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici! Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului/ nevrednicei robului/ roabei tău/ tale, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa preacinstitei tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice.  Amin”.

 

 

Citește și

 

Adormirea Maicii Domnului. Cea mai puternică rugăciune care îți împlinește orice dorință. Când trebuie s-o rostești

 

Rugăciunea elevilor și studenților pentru ajutor la examene

 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1