Tipul de relaţie în care partenerii ajung mai repede la despărţire

distanta.jpg

Tipul de relaţie partenerii ajung mai repede la despărţire
Relaţia la distanţă este, de cele mai multe ori, sortită eşecului
foto: 123RF
Citeste tot despre: 

Suntem pregătiţi sau nu, viaţa ne aduce tot felul de situaţii pe care trebuie să învăţăm să le gestionăm. Iubirea este considerată o binecuvântare, dar vine şi momentul, mai puţin plăcut, în care cei doi parteneri îşi spun adio. Iată tipul de relaţie în care partenerii ajung mai repede la despărţire.

Relaţia la distanţă este, de cele mai multe ori, sortită eşecului

Distanţa poate fi o situaţie greu de suportat, cu tot ce implică ea, dor de persoana iubită, îndoieli, momente de gelozie, lipsă de comunicare, alte tentaţii care sunt mai aproape decât persoana cu care eşti într-o relaţie. Atracţia poate dispărea, la fel şi lipsa unor obiective comune. Este un test important şi greu în acelaşi timp, pentru ambii parteneri.

Dacă unul dintre parteneri nu este dispus să-şi schimbe viaţa şi să se apropie, fizic, mai mult de celălalt, ruptura este inevitabilă.

Iată ce poţi să faci în această situaţie

În această situaţie, cel mai bine este să îndepărtezi orice tentaţie de a mai lua legătura cu persoana pe care ai iubit-o cândva. Nu face bine niciunuia dintre voi şi prelungeşte agonia unei iluzii întreţinute de o licărire care a fost odată.

 

Citește și

  • Greșeli frecvente pe care le fac bărbații când folosesc prezervativul

    Prezervativul rămâne în continuare cea mai sigură obţiune pentru a vă ţine departe atât de bolile cu transmitere sexuală, cât şi de o sarcină nedorită. Însă pentru a fi cu adevărat o metodă contraceptivă sigură, prezervativele trebuie să fie folosite corect. Chiar dacă vă gândiţi că nu e nimic complicat, veţi fi surprinşi să aflaţi cât de mulţi bărbaţi greşesc atunci când folosesc prezervativul. Iată care sunt cele mai frecvente greşeli:

  • Lucruri pe care bărbaţii le iubesc în mod deosebit la femei

    Unele dintre lucrurile pe care bărbaţii le iubesc în mod deosebit la femei nu au legătură cu aspectul exterior. Desigur, acesta este foarte important, însă nu contează 100%.

  • Motivul pentru care cei mai mulţi bărbaţi înşală

    Cei mai mulţi parteneri de cuplu presupun că infidelitatea apare din cauza lipsei activităţii sexuale, dar acesta nu este nici pe departe cel mai întâlnit motiv. Bărbaţii, ca şi femeile, vor să fie apreciaţi, doriţi şi să li se acorde atenţie. În articolul de mai jos, aflaţi care este unul dintre cele mai întâlnite motive pentru care unii bărbați aleg să le fie infideli partenerelor de viaţă.

  • greşelile de care trebuie să te fereşti când intri într-o relaţie nouă

    Când intri într-o relație nouă, nu este indicat să aduci în discuție trecutul. Nu vei face decât să vă îndepărtați unul de altul și să vă certați. O altă greșeală pe care nu ar trebui să o faci niciodată când intri într-o relație este să ignorați problemele care apar, de teama despărțirii. Spune-i ce te deranjează și ascultă-l când el îți spune că este nemulțumit de ceva ce ai făcut și încercați să vă rezolvați neînțelegerile.