Ne așteaptă o săptămână călduroasă, cu ploi în fiecare seară

Ultima actualizare:

     Încercați să evitați  soarele, la orele amiezii
Încercați să evitați soarele, la orele amiezii

Se anunță zile călduroase, în această săptămână, dar vor cădea și ploi abundente însoțite de descărcări electrice, în unele zone, spun meteorologii. Luni, vor fi maxime între 25 și 34 de grade, iar, cu totul izolat, în Banat, sud-vestul Olteniei şi Muntenia, indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Spre seară, sunt așteptate ploi cu fulgere și tunete, îndeosebi la deal, la munte şi în regiunile sud-vestice şi pe arii restrânse în rest. La București, maxima va fi de 32-33 de grade, iar, spre seară, e posibil să plouă. \

Marţi, se menține vremea călduroasă: între 28 și 34 de grade. Din nou, spre seară, sunt anunțate ploi la deal, la munte și în sud-vest. În Capitală, vor fi 33-34 de grade. Miercuri, joi, vineri și sâmbătă, maximele se vor situa tot în jurul valorii de 30 de grade, iar ploile și vijeliile își vor face iar apariția seara.

image
image
image
image
image
image
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net