ANM: «Ne putem aștepta la o iarnă imprevizibilă, cu viscol puternic și ninsori abundente»

Ultima actualizare:

    Meterologii nu au veşti bune nici pentru zilele următoarefoto: Hepta
Meterologii nu au veşti bune nici pentru zilele următoarefoto: Hepta

După o vară grea, s-ar părea că ne așteaptă o iarnă și mai grea. Florinela Georgescu, director executiv ANM, avertizează că din cauza fenomenelor meteorologice extreme din ultimele zile, iarna 2017 va fi mai dificilă decât cele anterioare.

Specialistul spune că ne putem aștepta la schimbări bruște de temperatură, scăderi de temperatură de până la 10-15 grade de la o zi la alta, și ninsori abundente.

„Este cam devreme să avem o prognoză precisă pentru iarna ce urmează. Totuşi, analizând circulaţia la scară mare, există câteva semnale care arată că iarna ce vine ar putea să prezinte episoade cu vreme mai blândă sau mai severă. Este posibil să continuăm în stilul cu care ne-am obişnuit în această vară şi început de toamnă, adică cu treceri rapide - în decurs de o zi sau două - de la o vreme caldă, la o vreme cu instabilitate accentuată, care ar putea prezenta temperaturi şi cu 10-15 grade mai scăzute comparativ cu ziua precedentă. De altfel, printr-un  astfel de episod am trecut şi în ultimele zile”, a declarat meteorologul pentru „Adevărul”.

„Nu este exclus ca iarna aceasta să avem viscole mai puternice și ninsori mai abundente spre deosebire de anii trecuți”, a mai spus Georgescu.

O posibilă explicație pentru aceste schimbări bruște de temperatură ar putea fi încălzirea globală, a mai declarat meteorologul: „Încălzirea globală presupune existența unei mai mari cantități de energie în sistemul atmosferic și oceanic, care trebuie să se manifeste prin ceva. Ori în cazul de față, ea determină schimbări bruște de temperatură și fenomene meteo extreme”.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net