Virozele şi gripa au dat iama în români

Ultima actualizare:

    Copiii cu vârste de până la patru ani sunt cei mai afectaţi
Copiii cu vârste de până la patru ani sunt cei mai afectaţi

Zeci de mii de români au căzut la pat, după ce s-au îmbolnăvit de viroză respiratorie sau pneumonie, în ultimele zece zile, din cauza oscilaţiilor de temperatură. Spitalele de copii sunt pline, micuţii de până la 4 ani fiind cei mai afectaţi, iar doi oameni au murit.

Medicii nu mai prididesc, la fel şi farmaciştii, care vând medicamente împotriva febrei pe bandă rulantă. Un val de îm­­bolnăviri a cuprins România, numai în ultima săptămână, fiind înregistrate peste 60.000 de cazuri de viroze, pneumonii şi gripă.

Doi oameni din judeţul Galaţi, un copil şi un adult, cu sisteme imunitare precare nu au reuşit să lupte cu boala şi au murit.

Specialiştii spun că sezonul virozelor a început mult prea devreme şi că se aşteptau la această cifră, de abia în luna noiembrie. Dimineţile şi serile reci, maximele de 30 de grade de la prânz, dar şi reînceperea şcolii şi a grădiniţei au contribuit din plin la înmulţirea cazurilor de îmbolnăviri.

Cert este că numărul acestora este cu aproape 40% mai mare, acum, decât în octombrie 2008. Infecţioniştii ne atenţionează că, la ora actuală, peste 200 de tipuri de virusuri sunt în circulaţie, ceea ce explică faptul că, în ultimele săptămâni, a crescut de trei ori numărul îmbolnăvirilor.

De altfel, cifrele arată că, faţă de acum şapte zile, a fost o creştere cu 71%. Cel mai mult au de suferit copiii cu vârste de până la 4 ani, dar şi adulţii, care, spun medicii, în doar o săptămână, au solicitat 537 de adeverinţe pentru concedii medicale.

«Spălaţi-vă pe mâini cât mai des»

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase "Matei Balş", din Capitală, îi sfătuieşte pe oameni să respecte cu rigurozitate regulile de igienă, pentru a se feri de viroze.

"Ca să evite pe cât posibil îmbolnăvirea, oamenii trebuie să se spele regulat pe mâini cu apă şi săpun. Totodată, atunci când strănută sau tuşesc, să folosească batiste de unică folosiţă, pe care să le arunce imediat la coşul de gunoi", a adăugat specialistul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
talie de femeie  foto   Shutterstock jpg
ceai rozmarin jpg
cersetor freepik jpg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Cel mai mare drapel naţional din lume, expus la aerodromul Clinceni  (Foto: Bogdan Cristel/Reuters) jpeg
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (5) jpg
curte jpg
inaugurare jpg 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net