Victimă condamnată la închisoare, în timp ce hoţul scapă liber

Ultima actualizare:

Munir Hussain a rămas şocat la auzul sentinţei şi a declarat că trăieşte un coşmar.

"Nu înţeleg cum un sistem de justiţie mă poate trimite după gratii pentru că am vrut să-mi salvez copiii de la moarte. Orice englez care încearcă să-şi salveze familia într-o situaţie disperată poate ajunge ca mine", a răbufnit el în sala de judecată.

Totul a început în momentul în care bărbatul s-a întors de la moschee împreună cu soţia, cei doi fii şi fiica sa şi i-a găsit în casă pe cei trei hoţi mascaţi. Infractorii i-au legat şi i-au obligat să se tărască pe podea, ameninţându-i cu moartea.

"Oamenii aştia ne-au ţint cuţitul la gât şi ne-au lovit repetat în cap", a povestit unul dintre fii.

În momentul în care unul dintre băieţii lui Munir a reuşit să fugă, omul de afaceri a înşfăcat o bâtă de baseball şi l-a lovit pe Walid Salem, spărgându-i ţeasta hoţului.

În timp de Munir va sta 39 de luni după gratii pentru că a încercat să-şi salveze familia, hoţul, care s-a ales cu un traumatism cranian, scapă fără nicio pedeapsă.

Judecătorul care a luat aceste decizii este de părere că indiferent de situaţie nu îţi este permis să foloseşti violenţa pentru a-ţi face dreptate, ci să aştepţi până când organele competente ale statului vor interveni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net