Veniturile din cartea de muncă se calculează la pensie

Ultima actualizare:

    Emil Boc
Emil Boc

Sunteţi pensionat şi aveţi o problemă? Reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii răspund, prin intermediul ziarului nostru, întrebărilor dv. Puteţi pune întrebări, în scris, pe adresa strada Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2 Bucureşti sau pe adresa de e-mail: redactie@click.ro.

Areta G.: Sunt­­ năs­­cută în data de 20.04.1952 şi am o vechime în muncă de 32 de ani, dintre care 19 ani lucraţi în acord global.

Doresc să ştiu dacă în calculul pensiei se va ţine cont şi de cei 19 ani lucraţi în acord global, aceştia nefiind, însă, trecuţi în cartea de muncă.

Totodată, vreau să ştiu dacă intră în calcul şi şomajul, ţinând cont că mi s-a oprit CAS.

CNPAS: În ceea ce priveşte adaosul în acord, acesta nu a fost luat niciodată în calculul pensiei, iar Legea 19/2000, pe baza principiilor căreia se efectuează recalcularea, precizează foarte clar că se au în vedere numai acele sporuri sau majorări ale retribuţiilor, care au fost luate în calcul la stabilirea pensiilor.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să se ţină seama de veniturile realizate în cazul retribuţiei în acord, atunci nu ar mai fi vorbit de salarii din carnetele de muncă, ci de veniturile realizate.

Anterior anului 1989, în marea majoritate a domeniilor importante ale economiei se utiliza forma de retribuire, altele decât cele prevăzute în carnetele de muncă.

Dacă legea nu ar fi precizat că se iau în calcul salariile înregistrate în carnetele de muncă, ar fi trebuit să utilizeze un alt tremen, eventual venituri realizate, situaţie în care, pentru a calcula o pensie, ar fi trebuit prezentate sute de adeverinţe cu veniturile lunare.

Ion Costache: Sunt născut în data de 24.10.1955, am o vechime de 33 de ani, din care 31 de ani în grupa a II-a.

Când pot solicita pensie anticipată?

CNPAS: Potrivit datei dv. de naştere, puteţi beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani.

Conform art. 42 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare, în cazul dv. de 35 de ani, şi care şi-au desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, în cazul dv. de 7 ani, dacă încadrarea în grupă este corectă şi dacă aţi lucrat în aceste condiţii 100% din timp.

Totodată, vă informăm că asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani. Că cel două reduceri nu se cumulează.

Boc a stabilit: «Vom munci până la 65 de ani»

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea sistemului unitar de pensii, a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de ieri a Executivului.

Scrisoarea prin care premierul îşi anunţă intenţia de asumare a răspunderii pe legea pensiilor a ajuns deja la Parlament.

Prin noua lege a pensiilor se are în vedere creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, până în 2030, recalcularea pensiilor speciale şi integrarea lor în sistemul unitar de pensii, dar şi descurajarea pensionărilor anticipate.

"Pensiile speciale vor fi recalculate în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii sistemului unitar de pensii. De asemenea vom avea şi o creştere a vârstei de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. În prezent, aceştia se pensionează la 55 de ani, atât bărbaţii, cât şi femeile. Creşterea din 2010 a vârstei de pensionare pentru această categorie socio-profesională va fi de până la 60 de ani, pentru bărbaţi şi femei, până în 2025", a declarat Emil Boc.

În acelaşi timp, premierul a anunţat o creştere a contribuţiei sociale, la  20,8% pentru angajator, şi la 10,5% pentru angajat, dar şi o creştere a numărului de contribuabili.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net