Urcatul pe o scară aduce reuşita. Ce înseamnă un leu rănit sau o furnică apărută în vis? VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Visele încearcă să ne vorbească într-un fel, să ne indice un semn sau să ne prevină asupra unor posibile întâmplări. Ele sunt şi rezultatul unor lucruri pe care mintea le-a reţinut în ziua respectivă şi care nu au neapărat o semnificaţie, dar care pot să arate ceva ce nu a fost sesizat în momentul real.

VEZI AICI ŞI SEMNIFICAŢIA ALTOR VISE DEOSEBITE

Liliana Ivan a primit mesajele voastre care au emoţionat-o puternic. A rămas impresionată, în egală măsură, de încrederea că voi veţi rezolva problemele dificile şi temeritatea de care daţi dovadă.

Pentru cei care ne-au scris urmează o etapă marcată de provocări neaşteptate. Din aceste „bătălii” veţi câştiga o experienţă de viaţă foarte valoroasă. Visele-premoniţii pe care le analizăm astăzi vă ajută să găsiţi soluţii pentru incertitudinile voastre. Veţi învinge un obstacol anticipat de vis.

A urca pe o scară înseamnă reuşită

Iustina a visat că un bărbat, un profesor cunoscut o ajuta să se urce pe o scară. Este un vis care anticipează o reuşită şi pentru această împlinire va fi ajutată de acel bărbat. Dacă Iustina are un proiect profesional trebuie să se consulte cu persoana pe care a visat-o, să-i spună ce aspiraţii are, fie că este vorba de un studiu sau de un loc de muncă. Sfatul competent al acestui bărbat o ajută să progreseze, să găsească cea mai bună soluţie pentru problema care o frământă. Zilele de 9, 18 şi 27 îi poartă noroc.

simeon stalpnicul png

Furnicile sunt simbolul hărniciei răsplătite

Ancuţa din Iaşi a avut un vis foarte interesant. Se străduia să adune în braţe mai multe furnici. De fapt, ea căuta o anume furnică şi spera ca aceasta să-i spună un lucru important. Este un vis pozitiv. Chiar dacă va munci mai mult, Ancuţa va rezolva o problemă cu ajutorul unei femei foarte harnice şi discrete.

O iniţiativă sau o strategie de anvergură a Ancuţei pe plan financiar sau profesional se va finaliza până în luna august cu un câştig important şi va fi apreciată pentru munca ei. Dar ea trebuie să facă o schimbare în stilul său de viaţă: să fie mai diplomată şi să-şi aleagă cu mai multă atenţie prietenele şi persoanele cu care colaborează.

simeon stalpnicul png

Claudia a visat că soţul ei va fi arestat. În acest caz este vorba de un vis avertisment, de un obstacol pe care soţul ei trebuie să-l depăşească în carieră sau în viaţa personală. Poate fi vorba şi de deteriorarea stării de sănătate, de o boală care va recidiva sau de un accident; din acest motiv va fi obligat să stea retras. În viitorul apropiat, soţul Claudiei trebuie să fie prudent în privinţa deciziilor pe care le ia pe plan profesional şi financiar, să nu se certe cu rudele, cu colaboratorii sau cu persoanele de decizie.

simeon stalpnicul png

Un leu rănit - un prieten cu probleme

George a visat că mângâia un leu rănit. Leul este regele animalelor, iar în acest caz este vorba de o persoană influentă din anturajul lui George care se confruntă cu un necaz, o rivalitate sau o mare supărare în viaţa personală, iar George îl va juta să depăşească momentele dificile.

Relaţia aceasta de prietenie va fi norocoasă şi pentru George, şi pentru acea persoană care va depăşi necazul. Un leu care acceptă să fie mângâiat, fără să atace, simbolizează şi o izbândă alături de un prieten influent.

NU RATAŢI EDIŢIA DE MIERCURI ŞI VINERI ÎN CARE O SĂ AVEŢI PARTE DE NUMERELE ŞANSEI PENTRU EXTRAGERILE LOTO ALE SĂPTĂMÂNII

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net