Un bătrân a murit de frig în Capitală

Ultima actualizare:

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SAMBI), împreună cu SMURD şi Poliţia Comunitară, participă, de vineri noapte, la acţiunea iniţiată de primarul general al Capitalei, pentru identificarea cazurilor sociale aflate pe străzi, transportarea acestora în adăposturi şi internarea celor cu hipotermie şi degerături sau alte probleme de sănătate grave care, în condiţiile temperaturilor foarte scăzute, le-ar pune viaţa în pericol, a spus Alis Grasu.

Ea a precizat că echipajele SAMBI şi SMURD au identificat 40 de cazuri sociale, din care şase au fost internaţi în spital, cu hipotermie şi degerături ale membrelor, patru fiind în stare mai gravă, iar 16 au fost duşi în centrele pentru persoane fără adăpost. Celelalte 18 persoane au fugit în momentul în care au văzut maşinile Ambulanţei şi ale Poliţiei Comunitare.

Două dintre persoanele cu hipotermie şi degerături sunt la Spitalul Bagdasar-Arseni, alte două la Spitalul "Sfântul Ioan", iar una a fost dusă la unitatea Zerlende - care aparţine de Spitalul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

Alis Grasu a mai spus că probabil bărbatul decedat a fost printre cei care au fugit când au văzut maşinile Ambulanţei.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat 1.130 de solicitări, din care 80 pentru persoane căzute în stradă, a precizat Alis Grasu.

Aproape toate spitalele municipalităţii au amenajat spaţii unde pot fi internaţi, în perioada cu temperaturi foarte scăzute, oamenii fără adăpost.

Directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Marius Savu, declara, vineri, că aproape toate spitalele Primăriei Capitalei, cu excepţia maternităţilor, a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-maxilo-facială «Prof.Dr. Dan Teodorescu» şi a Spitalului Foişor, unde sunt lucrări de reabilitare, vor primi cazurile aduse de Poliţia Comunitară sau de către serviciile de ambulanţă.

Savu a făcut un apel către toate spitalele de urgenţă să primescă acele cazuri aduse de poliţiştii comunitari sau de ambulanţe, pentru că toate sunt urgenţe medicale.

Două echipe ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) au mers, vineri noapte, pe străzi pentru a identifica oamenii care stau în ger şi a-i determina să meargă în adăposturi.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut apel la bucureşteni să sesizeze municipalitatea atunci când văd oameni fără adăpost care stau în ger pe străzi, în parcuri şi în scările de bloc.

Bucureştenii pot suna petnru a sesiza aceste cazuri la numerele de telefon 021/305.55.07, apel cu tarif normal şi 0800-821-218, apel gratuit din toate reţelele.

Persoanele fără adăpost vor fi duse în Adăpostul Temporar de Urgenţă din Sectorul 5 al Capitalei, la Complexul de Servicii Socio-Medicale al Municipiului Bucureşti, din Sectorul 4, şi la Complexul Multifuncţional de Tranziţie pentru tineri cu vârste între18 şi 26 de ani, din localitatea Domneşti.

Pe timpul zilei, persoanele fără adăpost se pot încălzi şi pot bea ceai sau supă la sediile DGASMB din strada Academiei, nr. 3-5, în Sectorul 3, şi din strada Salcetului, nr.5, în Sectorul 4, precum şi la Cantinele Sociale din străzile Sfântul Constantin, Agricultori, Calea Griviţei, Bulevardul Dacia şi Calea Ferentari.

Avertizarea cod galben de ger pentru Bucureşti şi 35 de judeţe a intrat în vigoare de vineri seară, ora 22.00 şi este valabilă până în 27 ianuarie. În această perioadă, în estul, sudul şi centrul ţării temperaturile în timpul nopţii pot scădea până la minus 25 de grade Celsius.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (5) jpg
bebelus jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net