Un amator francez, legitimat la ŢSKA Sofia dintr-o păcăleală

Ultima actualizare:

A făcut primul pas prin crearea unui CV stufos bazat pe o cariera bogată. Astfel, Akcelrod a trecut repede pe lista lui cluburi precum Paris Saint Germain şi River Plate din Argentina. Ca să dea şi mai bine, Akcelrod a trecut în CV şi faptul ca ar fi dat probe şi la Inter Milano!

A urmat rapid şi un site personal, în care au apărut dovezile lui din viaţa sportivă: poze trucate cu Greg în tricoul diverselor cluburi şi mai multe imagini  în care este intervievat de un jurnalist, în realitate un amic al fotbalistului. De aici reiese şi un text în care el este catalogat drept noul Pep Guardiola al fotbalului european.

Ca totul să fie şi mai realist, francezul şi-a prezentat şi porecla venită datorită golurilor marcate: Gregorynho!

Cu aceste argumente puternice, francezul a trecut la aplicat CV-uri pe la cluburile europene. I-a luat în vizor pe italienii de la Cagliari, din Serie A! După câteva zile de probe, în care celebrul cotidian "Gazzetta dello Sport" l-a anunţat drept "fost talentat mijlocaş de la PSG", revelaţia de atunci din Serie A a renunţat la Akcelrod.

Francezul nu s-a dat bătut după primul eşec. A încercat mai la Est, acolo unde informaţiile ajung mai greu, iar fotbalul este mai slab din punct de vedere valoric.

image

image

foto - a pozat în tricoul lui ŢSKA Sofia şi s-a antrenat alături de noii săi colegi

A picat, în vara anului trecut, la vecinii bulgari de la ŢSKA Sofia, grupare care în prezent îi plăteşte pe Florentin Petre, Daniel Pancu şi antrenorul Ioan Andone. Echipa bulgară nu a fost aşa de severă precum cea sardă, angajându-l pe Akcelrod.

Nimeni nu s-ar fi prins de această înşelăciune, dacă un fan bulgar nu ar fi descoperit adevărul. Din dorinţa de a afla de la sursă ce poate francezul, a intrat pe forumurile suporterilor PSG-işti. Aici, surpriză, nimeni nu ştia de acest jucător. La fel şi în cazul River Plate.

Odată ajunse informaţiile la urechile şefilor de la ŢSKA, aceştia l-au concediat. Două zile a durat toată această şaradă pusă la cale de un fan avid după glorie.

Ştirea de ieri de la o televiziune franceză cu "farsa" lui Greg

Altă farsă din fotbalul bulgar

În toamna anului trecut, suporterii lui ŢSKA le-au tras rivalilor de la Levski o păcăleală de zile mari. Cu câteva zile înaintea derby-ului dintre cele două cluburi, Levski a primit o ofertă pe adresa oficială pentru jucătorii Darko Tasevski, Jivko Milanov, Ze Soarez şi Iusef Rabeh, cei mai buni din echipă.

Rubin oferea cinci milioane de euro pe toţi patru, iar oficialii lui Levski nu au văzut decât banii şi nu s-au mai gândit să verifice veridicitatea ofertei.

În consecinţă, cei patru jucători au plecat în Rusia la vizita medicală, fiind aşteptaţi acolo de un complice al suporterilor lui ŢSKA care i-a întâmpinat. Momentul în care cei patru şi-au dat seama de farsă a fost abia cel în care s-au prezentat la sediul clubului, prea târziu pentru a se mai putea întoarce la timp în Bulgaria pentru a juca în derby.

Între timp, partida s-a jucat şi Levski a avut lipsă aproape jumătate de echipă. Misiune uşoară pentru ŢSKA, care a profitat şi s-a impus cu 2-0, chiar la Levski acasă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
scoala fara elevi jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Mount erebus hg jpg
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net