Telefonul Modu, pe piaţa românească din februarie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Modu, telefonul de doar 40 de grame, a fost lansat marţi în premieră europeană în România. Mobilul va fi comercializat în reţeaua Vodafone de la mijlocul lunii februarie.

Modu este un mobil cu funcţii de voce şi mesaje scrise, music player şi memorie internă de 2GB.

Intrat în Guiness Book drept cel mai uşor telefon din lume, Modu are o tastatură cu şapte taste şi micro USB. În ceea ce priveşte dimensiunile, el are o lungime de 72,1 milimetri şi lăţime de 37,6 de milimetri.

Modu poate funcţiona independent, însă cu ajutorul unor carcase, el oferă alte funcţii precum cameră foto de 3,2 megapixeli sau funcţie de MP3 sau monitorizarea numărului de paşi făcuti de utilizator).

simeon stalpnicul png

Carcasele se vând însă separat. Costul terminalului nu a fost încă precizat, însă Karsten Wildberger, chief comercial officer al Vodafone România precizează că preţul nu va fi nici unul de entry-level, nici al unui telefon de business. În ceea ce priveşte carcasa, aceasta poate ajunge până la 40% din valoarea mobilului.

Prima apariţie pe piaţa europeană

Produsul va putea fi cumpărat atât la liber, cât şi cu abonament în premieră în România.

„Telefonul nu este adresat celor care au nevoie de un telefon de ultimă generaţie, nici celor care vor un mobil doar pentru servicii de voce. Modu este orientat către segmentul de consumer, are funcţii de bază precum mesaje scrise‟, a explicat Dov Moran, inventatorul conceputului de telefon modular.

Telefonul este deja prezent în state precum Guatemala, Israel, Brazilia, Peru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net