Team building pe bani publici la munte

Ultima actualizare:

Potrivit Antena 3, angajaţii agenţiei au început teambuldingul joi şi îl vor termina astăzi.

Complexul hotelier Peştera este situat în Parcul Natural Bucegi la 1600 de metri altitudine, în imediata apropiere a Mânăstirii Peştera Ialomiţei, şi aparţine senatorului PDL Valentin Calcan, vicepreşedinte al organizaţiei PDL Dâmboviţa. Potrivit site-ului complexului hotelier, preţurile la cazare sunt cuprinse între 160 de lei şi 390 de lei şi au inclus micul dejun.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost înfiinţată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13 din 27 februarie 2006, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, şi a primit acreditarea de funcţionare la finalul anului 2007. Agenţia este condusă de Gavril Mihai Vădan, preşedintele organizaţiei PDL Dâmboviţa.

APDRP asigură implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi a preluat în totalitate derularea şi monitorizarea Programului SAPARD, scrie Adevărul.

Agenţia se află în subordinea Ministerului Agriculturii

Pentru a reduce cheltuielile, Guvernul a adoptat un program de măsuri de austeritate care vizează, printre altele, reducerea cu 25% a fondului de salarii bugetare, cu 15% a pensiilor, precum şi scăderea masivă a subvenţiilor.

La jumătatea lunii mai, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Mihail Dumitru, a anunţat că personalul ministerului şi din instituţiile subordonate va fi redus cu 23-25%, iar salariile vor scădea cu 25%, începând cu data de 1 iunie.

Totodată, ministerul Agriculturii a anunţat că va reduce cu 25% toate sumele alocate în 2010 pentru convorbiri telefonice, achiziţii de mobilier de birou, obiecte de inventar, consumabile/rechizite, deplasări interne şi externe, chirii, estimând că economia totală realizată la bugetul de stat va fi de circa 750.000 lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net