SUA au încercat să oprească violenţele din Irak, susţine armata

Ultima actualizare:

"Presa a menţionat că noi am fi închis ochii la violenţe comise de irakieni asupra deţinuţilor, însă nu este cazul. Politica noastră de-a lungul războiului a fost ca atunci când soldaţii americani întâlnesc abuzuri asupra unui prizonier, să le oprească şi apoi să raporteze imediat ierarhiilor de comandă americană şi irakiană", a spus şeful Statului Major al Forţelor terestre americane, George Casey.

De altfel, acuzaţiile Wikileaks au fost respinse şi de Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, care a spus că Statele Unite au instruit trupele irakiene în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, scrie Adevărul.

"Acesta este unul dintre motivele pentru care am păstrat trupe militare în Irak, pentru a ajuta la antrenarea forţelor irakiene. Şi putem spune că am asistat la o îmbunătăţire din acest punct de vedere, de-a lungul timpului", a spus Crowley, citat de AFP.

Cu toate acestea, în 2004, comunitatea internaţională a fost scandalizată după apariţia unor fotografii şi clipuri video în care soldaţi americani abuzau deţinuţi irakieni din închisoarea Abu Ghraib din Bagdad. 11 soldaţi au fost atunci găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la 10 ani de închisoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net