Stau pe aceeaşi stradă, dar în oraşe diferite

Citeste tot despre: 

La ei poştaşul sună întotdeauna de două ori. Asta pentru că stau gard în gard, pe aceeaşi stradă, dar în localităţi diferite.

Sunt locuitorii de pe Gladiolelor, o stradă aflată chiar la graniţa dintre Bucureşti şi Ilfov.

Locuiesc aici de când se ştiu şi dintotdeauna a fost aşa. Pe strada Gladiolelor, unii sunt ilfoveni, iar alţii sunt bucureşteni. La ei vin doi poştaşi, iar utilităţile le plătesc pentru două sectoare diferite.

Chiar şi Salvarea vine din cele două judeţe atunci când este chemată, pentru că dispecera de la celălalt capăt al firului nu ştie cui să se adreseze.

„Salut ilfovene!", se mai iau uneori la mişto. „Bine, mă, că eşti tu bucureştean", vine prompt răspunsul celuilalt. Aşa mai trece timpul şi mai uită de necazuri.

Dar marea problemă a celor de aici o constituie însă maşinile de mare tonaj care le trec zilnic strada şi faptul că nu au apă curentă şi canalizare.

„Primarul Vanghelie nici nu ştie că existăm. La inundaţii am primit pâine şi ulei de la primarul din Bragadiru. Nu ne ajută cu nimic, vrem să fim mutaţi cu toţii într-o singură localitate. Ori în Ilfov, ori în Bucureşti", îşi varsă năduful bucureşteanca Stela Pârmacu (67 de ani).

«La inundaţii, pompierii aruncau apa de pe un trotuar pe altul»

„La inundaţiile din 2005 au venit două echipaje de pompieri să ne scoată apa din case. Pentru că nu mai făceau faţă, îşi pasau responsabilitatea de la unii la alţii. Cei din Bucureşti dădeau apa pe trotuarul din Ilfov, iar ceilalţi o aruncau înapoi pe trotuarul din Capitală. A fost un circ de nedescris", îşi aminteşte Tudora Iorga (51 de ani).


Loading...