Şpaga, încă o piedică în calea părinţilor
Ştim cu toţii, pacienţi şi medici, că sistemul nostru sanitar e aproape comatos.
Talentul sau dăruirea unor oameni în halate albe nu reuşesc să facă din actul medical ceea ce ar trebui să fie: să semene cu cel din clinicile din străinătate măcar la jumătate!
Vorbesc, zilnic, la telefon cu 5-6 părinţi care au copii bolnavi de tetrapareză spastică sau alte paralizii. Citesc şi vreo două-trei mailuri sau scrisori despre aceeaşi problemă.
Nu îmi închipuiam că există în România atâţia copilaşi cu astfel de probleme survenite, în mare parte, la naştere! Cordon ombilical înfăşurat în jurul capului bebeluşului, oxigenare a creierului întârziată şi, apoi...o viaţă de chin şi disperare.
În dialogurile cu părinţii descopăr lucruri anapoda, dureri, şpăgi, incompetenţă, birocraţie, orgolii. „Doi ani am fost cu copilul meu la centrele de recuperare din Sibiu, Bucureşti şi Oradea, gândind că va face progrese, va sta măcar în funduleţ şi va putea să-şi ţină capul. Toţi ne-au spus că e gratis, că dăm doar mici atenţii asistentului care lucrează cu copilul. Minciuni. Fiecare şedinţă ne lăsa fără câteva sute de lei. Nu-mi părea rău dacă copilul făcea progrese", mi-a spus o mămică.
Deci gratuitatea nu era gratuită! Mi-au spus-o toţi, aşa că nu am de ce să nu cred. Unul de la altul au aflat de o clinică dintr-o ţară vecină şi, cu mari eforturi, au plătit 2-3 şedinţe a câte 3.500 de euro. Susţin că acolo, copiii lor au început să redevină oameni.
