Vom avea creșe cu program săptămânal și zi liberă ca să ne ducem copilul la doctor

Ultima actualizare:

    Creșele săptămânale vor fi atât de stat, cât și private
Creșele săptămânale vor fi atât de stat, cât și private

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, mai multe legi cu impact social.

Printre acestea se numără cea de înfiinţare a creşelor cu program săptămânal, o lege privind acordarea unei zile libere pentru îngrijirea sănătăţii copilului şi o Ordonanţă pentru acordarea tichetelor de vacanţă.

Astfel, creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa şi funcţiona doar în situaţii “excepţionale”, în sistem public ori privat. Ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, se acordă o dată pe an, la unul dintre părinți, dar va fi neplătită. Cei care au doi copii vor primi tot o zi liberă. Două zile se acordă doar celor care au cel puţin trei copii. Cererea se depune cu 15 zile înainte, anunță Mediafax.

Bugetarii vor putea primi tichete de vacanţă, în valoare de 5.100 de lei, ce vor fi utilizate doar pentru servicii turistice pe teritoriul României. Angajatorul nu e însă obligat să le acorde, ci doar stimulat să le includă în pachetul salarial.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net