Veniturile obţinute de asociaţie se folosesc pentru renovări şi reparaţii

Ultima actualizare:

    Administrator
Administrator

Veniturile obţinute din exploa­­ta­­rea proprietăţii comune aparţin asociaţiei de proprietari şi alimentează fondurile speciale pentru reparaţii şi investiţii cu privire la proprietatea comună. Specialistul Click! Mihai Mereuţă ne explică pe larg ce prevede legea.

Legea 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari prevede că veniturile obţinute de asociaţie din activităţi economice sau din alte activităţi desfăşurate se constituie ca fond special şi se vor utiliza pentru îmbunătăţirea confortului şi eficienţei condominiului şi pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune.

În aceste venituri sunt incluse şi cele obţinute din închirierea unor spaţii aflate în proprietate comună indiviză, a spaţiilor pentru instalarea de reclame şi pentru serviciul de televiziune prin cablu, firme luminoase precum şi alte venituri obţinute din orice sursă, în condiţiile legii.

Veniturile nu se plătesc proprietarilor

Aceste venituri se constituie ca surse proprii ale asociaţiei de proprietari, nu se plătesc proprietarilor, nu pot fi folosite la costituirea sau completarea fondului de rulment şi nu pot fi folosite la plata facturilor emise de furnizorii de servicii publice şi utilităţi.

Acest fond nu poate fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari. Veniturile din exploatarea proprietăţii comune sunt scutite de impozitul de 16% aplicat lor. Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului vor fi impozitate cu 16%, suma rezultată fiind virată la bugetul de stat.

Încheierea contractelor de închiriere se va face precizând:

Perioada de închiriere; Valoarea lunară a contractului; Termenul de plată;Penalităţile de întârziere;Obligaţiile ce revin părţilor, etc.Activităţile economice se declară la administraţia financiară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net