Uite ce-ar putea să-ţi cadă în cap atunci când mergi pe stradă!

Ultima actualizare:

    Când mergi pe stradă, ar trebui să fii atent pe unde calci dar şi la ce mai pică, din când în când, de sus
Când mergi pe stradă, ar trebui să fii atent pe unde calci dar şi la ce mai pică, din când în când, de sus

În  România, când mergem pe stradă, trăim, uneori, o adevărată aventură. Trebuie, în primul rând, să ne ferim de câini, apoi de hoţii de buzunare, de şoferii care nu respectă semnele de circulaţie, de gropile sau canalele fără capac şi nesemnalizate dar şi de obiectele ce ne pot cădea în cap.

1. Ţurţuri

În fiecare iarnă, la geamurile blocurilor şi clădirilor se formează ţurţuri. Aceştia, în mod normal, ar trebui imediat îndepărtaţi, tocmai pentru a nu provoca accidente. Ar trebui...pentru că, în realitate, ţurţurii cresc nestingheriţi şi cad la fel de nestingheriţi pe trotuare, uneori în capul trecătorilor, alteori pe maşinile parcate.

2. Ghivece cu flori

E frumos să ai la geam ghivece sau jardiniere cu flori. Frumos este ca acestea să şi rămână la locul lor. Însă, uneori, mai ales când bate foarte tare vântul sau este furtună, se întâmplă ca muşcatele din geam să-şi ia zborul să să aterizeze în capul trecătorilor.

3. Bucăţi de tencuială

Foarte multe blocuri au nevoie de renovări ale faţadelor, însă nimeni nu are bani pentru astfel de „ mofturi”. Astfel că, atunci când treci pe lângă clădirile vechi şi foarte vechi, ar trebui să fii foarte atent.

4. Cabluri

Şi cablurile se pot desprinde şi cădea, mai ales atunci când bate vântul foarte tare şi este furtună. Mare atenţie când stai în staţie şi aştepţi mijloacele de transport în comun!

5. Crengi

În fiecare primăvară primăria face toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din oraş. De multe ori însă, în timpul furtunilor de vară, se produc foarte multe avarii din cauza pomilor doborâţi de vânt. De obicei, maşinile au cel mai mult de suferit, însă nu este exclus ca şi tu să-ţi primeşti „porţia”. Este recomandat ca atunci când bate vântul să nu stai sub copaci.

6. Ţigări aprinse

Nu e o glumă, e pe bune! De multe ori, se întâmplă să te plimbi pe trotuar, iar un muc de ţigară – fumată de un locatar al blocului pe lângă care treci – să-ţi aterizeze la picioare. Ia gândeşte-te cum ar fi ca într-o zi să te trezeşti cu o ţigară aprinsă în păr? Sau pe haine?

7. Scuipaţi

Da, unii bărbaţi care stau la balcon sau la geam mai scuipă, din când în când. Este şi ăsta un mod de a-ţi petrece timpul liber şi a-ţi omorî plictiseala. Evident, nu o fac în propria locuinţă sau în propriul lor balcon, ci chiar în capul tău!  

8. Găinaţ

Aici nu putem găsi vina cuiva. Când se adună stoluri de păsări deasupra capului tău, nu prea ai ce face. Doar să te duci, mai apoi, să cumperi bilet la Loto sau să mergi la o casă de pariuri.

image
image
image
image
image
image
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net