Tot ce ştim despre operaţiunea Pizza, încercarea de atentat din Covasna

Ultima actualizare:

    Istvan Beke şi colegii lui extremişti au fost interceptaţi de SRI,  în timp ce puneau la cale detonarea a 400 de materiale explozive
Istvan Beke şi colegii lui extremişti au fost interceptaţi de SRI, în timp ce puneau la cale detonarea a 400 de materiale explozive

Anul trecut, de 1 Decembrie, Istvan Beke a împânzit Târgu Secuiesc cu steaguri negre. Anul acesta a vrut să facă ceva special: un atentat cu bombă. Autorităţile îl urmăreau de câteva luni şi aşa au aflat de operaţiunea ”pizza”, după cum a numit-o chiar teroristul.

Istvan Beke (40 de ani) face parte din organizaţia naţionalist-extremistă ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” şi toţi îl ştiu în Covasna ca pe un cal breaz. Deşi este cetăţean român, urăşte ţara şi luptă pentru alipirea Ţinutului Secuiesc la Ungaria. SRI a avut în atenţie întreaga grupare încă din august. Toate discuţiile membrilor au fost interceptate şi aşa au aflat băieţii de la Servicii faptul că Istvan, împreună cu alţi extremişti, pune la cale un atentat terorist la parada de Ziua Naţională, de la Târgu Secuiesc, unde urmau să participe 1.000 de oameni. În referatul procurorilor apar chiar stenograme de la întâlnirea de taină. ”O să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de terorişti. Trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e. Ar merita s-o facem, măcar să acumulăm experienţă”, puneau la cale etnicii maghiari.

Potrivit DIICOT, termenul de “pizza” era folosit cu referire la dispozitivul exploziv improvizat. Bomba artizanală urma să fie “plantată” lângă statuia lui Gabor Aron sau într-un coş de gunoi şi detonată de Istvan, care este electronist, de la distanţă, cu ajutorul unui dispozitiv, în timp ce el era plecat cu familia din oraş. Pentru mai multă precizie, el urma să monitorizeze marşul cu ajutorul camerelor de supraveghere aflate în afara magazinului său ”BIA Electronic”, prin faţa căruia trecea parada militară. Anchetatorii nu l-au lăsat pe acesta să demareze planul diabolic, astfel că pe 30 noiembrie au descins la el acasă, unde au găsit 400 de artificii categoria a II-a şi a III-a pe care procurorii DIICOT susţin că urma să le unească, iar apoi să le arunce în aer. Asta ar fi produs, apreciază specialiştii, zeci de victime în rândul celor veniţi la paradă. Extremistul nu a recunoscut acuzaţiile, dar chiar şi aşa, a fost arestat marţi seară pentru 30 de zile şi va petrece Crăciunul după gratii.

2003. Act de terorism la liceu

Dragoş Ciupercescu este primul român condamnat pentru terorism. La sfârşitul anului 2002, Ciupercescu a detonat pe trotuarul din faţa Liceului ”Jean Monnet” din Bucureşti o grenadă furată dintr-o unitate militară. A rănit cinci elevi. La 14 martie 2003, el a vrut să detoneze o altă grenadă, în Parcul Cişmigiu, dar nu a reuşit. A fost condamnat definitiv în 2007, la 18 ani de închisoare.”Grenadierul” a fost judecat pentru comiterea a opt infracţiuni: acte de terorism, tentativă de omor calificat, tentativă de omor deosebit de grav, furt calificat, rupere de sigilii, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materialelor explozive. În 2010, CEDO a decis că statul român trebuie să-i plătească 18.000 de euro, despăgubiri şi cheltuieli de proces. Ciupercescu a invocat faptul că a fost închis în condiţii inumane în Penitenciarul Jilava.

Dragoş Ciupercescu, Florin Lesch, Oliver Stan
Dragoş Ciupercescu, Florin Lesch, Oliver Stan

2006. Florin Lesch, «teroristul în şlapi»

Florin Lesch, supranumit „teroristul în şlapi” şi „teroristul-butelie”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce a vrut să arunce în aer o maşină în Complexul Studenţesc din Timişoara.  El a fost prins în 2006, lângă localitatea Buziaş, judeţul Timiş, de procurorii DIICOT şi ofiţerii SRI cu două butelii pline, cu dispozitiv artizanal, în maşină. Lesch a recunoscut că intenţiona să arunce în aer maşina, într-o zonă circulată din complexul studenţesc, şi să declanşeze explozia cu ajutorul telefonului mobil.

2013. «Mesia» de la Iaşi

Oliver Stan a încercat la începutul lunii iulie 2013 să arunce în aer un amfiteatru cu 41 de studenţi, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Procurorii l-au audiat mai multe ore pentru a descoperi motivele care l-au împins la acest gest. Cunoscut ca având probleme psihice, el a declarat că a încercat să transmită „ceva de la Dumnezeu” şi că a adunat obuze din munţii Sucevei. Bărbatul, atunci de 40 de ani, diagnosticat în 2006 cu schizofrenie paranoidă, trăise şase ani ca un pustnic, în munţi, deşi terminase studii superioare. „Mă numesc Stan Oliver, am 40 de ani şi arăt ca Iisus. Am absolvit facultate, masterat, primul pe lista de admitere, am construit sisteme cu microprocesoare, am luat premii pe ţară, dar acum am ajuns boschetar”, a declarat el. A fost internat la Spitalul Socola şi nu a fost acuzat de terorism. ()

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net